20 mar. 2009

Resedinta de Mercy - Carani


In 1716 Banatul este eliberat, dupa ce timp de 200 de ani fusese provincie a Imperiului Otoman. A fi provincie a Imperiului Otoman insemna ca populatia de origine crestina fuge in mare parte in regatele vecine (Tara Romaneasca, Transilvania), in locul ei se muta o populatie musulmana, apar noi orase cu mahalalele (cartierele) lor, se ridica moschei (uneori se refunctionalizeaza biserici), se construiesc cetati turcesti, etc.

Cand trupele austriece, conduse de printul Eugeniu de Savoya, "elibereaza" Banatul, cucerind de fapt aceste terenuri de la turci si anexandu-le Imperiului Habsburgic, toate pamanturile intra in posesiunea Coroanei, pentru ca nu mai exista nici o aristocratie latifundiara: proprietarii de pamant crestini de dinainte de stapanirea otomana isi pierdusera pamanturile de prea multa vreme pentru a mai conta, iar proprietarii musulmani fug o data cu schimbarea stapanirii. Terenurile vor ramane in posesiunea Coroanei pana in 1781 cand, pentru a-si finanta razboaiele impotriva Imperiului Otoman Imparatul Iosif II scoate la vanzare pamanturile pe care le detinea in Banat. Acesta etse momentul de aparitie a unei noi aristocratii in Banat.

Pana atunci insa, este randul populatiei otomane sa paraseasca zona, mahalalele sunt daramate, moscheile la fel, unele orase se intorc la statutul de sate, cetatile turcesti sunt inlocuite cu fortificatii mai trainice si mai performante, de tip austriac, este sistematizat Timisul si este asanata Campia Timisului, se fac eforturi pentru a popula tinutul aducand colonisti din alte colturi ale Imperiului (svabii de astazi), se intocmesc rapoarte - adevarate studii etnografice - despre populatia existanta (romani, bulgari, sarbi, tigani, evrei).


In 1718, dupa Pacea de la Passarowitz, cand Imperiul Otoman accepta sa cedeze teritoriile cucerite Imperiului Habsburgic, este numit guvernator al Banatului contele Claudius Florimund de Mercy, nascut in Lorena (acum in Franta) si care s-a remarcat prin faptele sale de vitejie, reusind sa-si faca drum pana la functa de general de cavalerie. Mercy indeplineste functia de guvernator al Banatului Timisoarei 11 ani. In 1734, dupa ce este numit maresal, participa la o expeditie in sudul Italiei si moare in Batalia din Parma. Nu are urmasi, dar isi trece numele contelui Argenteau, din care va lua nastere familia Mercy-Argenteau. Urmasul celebru al acestei ramuri, Florimund Mercy d'Argenteau, a fost diplomatul care a pus la cale casatoria dintre Maria Antionetta si Ludovic XVI, ajungand ulterior unul din cei mai puternici oameni din Franta.

Caraniul in Ridicarea Iozefina

Contele Mercy isi construieste, pe langa palatul din Timisoara, si o resedinta in satul Carani, jud Timis. Resedinta este construita intre anii 1733-1734, ceea ce inseamna ca este una din cele mai vechi constructii din Banat. Mesterii au fost de origine italiana, si au facut parte din colonistii care s-au asezat in Banat, mai precis in preajma castelului, in Carani.


Palatul este asezat in panta. In partea dinspre vale exista un parter destinat probabil unor functiuni ignobile si un etaj, care pe partea cealalta a cladirii devine parter, gasindu-se la acelasi nivel de calcare cu gradina. Gradina era amenajata, cel putin initial, in stil baroc. Pe fatada exista doua usi simetric dispuse fata de axul cladirii. Cele doua intrari nu sunt modificari ulterioare, intrucat in fata ambelor intrari se gasesc scari de piatra, prinse cu piese metalice utilizate in secolul XVIII. De asemenea, pe treapta de sus a uneia dintre scari se gasea o inscriptie, din care acum nu au mai ramas decat trei cifre, 1, 7 si 2. Nu e greu de inchipuit doua alei care porneau din dreptul celor doua intrari, inconjurand o fantana arteziana si pierzandu-se in gradina desfasurata in trepte.


Pe fatada opusa, o cursiva de lemn, cu stalpi tot din lemn, poate fi o loggie.

Aici se pot citi mai multe etape de constructie: volumul initial, un paralalipiped dreptunghic, caruia i s-a adaugat intr-o etapa ulterioara un al doilea volum, sustinut de arce, si sub care trageau trasurile pentru ca domnii si doamnele sa coboare din trasura si sa urce apoi, pe una din cele doua scari inguste si contorsionate, spre etaj. O a treia etapa se poate citi in felul cum arcele au fost astupate, si transformate din arce normale in arce gotice, cu arc frant, ceea ce nu poate fi decat o intervetie a romanticului secol XIX care cauta sa dea oricarei constructii o aparenta medievala. Si apoi, inevitabila, amprenta comunismului...

Peste drum de palat erau grajdurile.


Candva, aceasta era o curte animata. Oaspeti veneau, slujitori se grabeau sa duca caii la grajd, poate se organizau petreceri de vanatoare, existau oameni care aveau grija de caini, femeile gateau la bucatarie si peste tot erau trupe de soldati. Acum supravietuiesc doar cateva semne din acest trecut: exista inca gratii si usi de fier nituit lucrate de mesteri austrieci, exista inca niste fierarii impresionante, niste tiranti metalici tinand peretii pivnitei, niste fragmente colorate de vitralii din perioada romantic si in varful cladirii, o roza a vanturilor cu initiale echivalente cuvintelor maghiare pentru punctele cardinale, de pe vremea cand Banatul a intrat in administratia Ungariei. Si apoi mostenirea secolului XX: tencuiala de CAP, usile, ferestrele, acoperisul, dezordinea...




COD LMI TM-II-m-A-06192
ADRESA comuna Sânandrei, sat Carani, nr. 1
mai multe imagini pe monumenteuitate.org


Vizualizare hartă mărită

18 mar. 2009

Castel Lonyai - Mediesul Aurit(3)

persp. int asupra turnului octogonal de la etajul I


Castel Lonyai - Mediesul Aurit(2)

curtea castelului - perspectiva spre NE


Castel Lonyai - Mediesul Aurit(1)

ruinele castelului renascentist de la Mediesu Aurit - vedere de ansamblu a fatadei principale(S)

10 mar. 2009

Castelul de la Mediesul Aurit


Mediesul Aurit este un sat din judetul Satu Mare care are in centru un castel renascentist, candva inima intregii regiuni. Chiar denumirea satului este in stransa legatura cu castelul: Mediesul Aurit provine din cuvantul maghiar “megye” (judet, comitat), iar adjectivul “aurit” trimitea la bogatia castelului presupus a fi fost decorat in interior numai cu foita de aur.

2 mar. 2009

In cautarea unei voci – cine suntem?


Suntem niste studenti la arhitectura – nu singurii, dar nici unii dintr-un grup prea numeros – interesati de patrimoniu. (Previzibil, cel arhitectural). Patrimoniul e un domeniu foarte vast. S-a nimerit sa cunostem mai indeaproape, din intregul acestui patrimoniu, partea pe care o reprezinta resedintele nobiliare de dincolo de Carpati. Un patrimoniu uitat. Asta inseamna ca pe marginea drumurilor nationale, in sate prin care trecem in drum spre alte locuri, sau in sate unde nu ajung decat cei ce le cauta, sau in pustiuri, sau cine mai stie unde, pot fi gasite mai mult sau mai putin in paragina, foste palate de care acum nu mai stie nimeni. Sansele nu sunt chiar mici, exista peste 500 de astfel de locatii. Gasirea lor reprezinta de cele mai multe ori o surpriza, ele nu sunt semnalate. Vizitarea lor e o aventura, putine au parte de ingrijire. Inventarierea acestor resedinte nobiliare este de fapt o redescoperire, un fel de arheologie la suprafata. Un ochi de detectiv poate recompune din detaliile ce supravietuiesc, fastul epocilor apuse, povestile din trecut: inscriptii in latina, frontoane, zabrele, bolte, vitralii, resturi de pictura, coridoare secrete.

Ne vine in minte o intrebare: daca nu am fi studenti la arhitectura, ne-ar interesa aceste palate?

Raspunsul ar putea fi da, daca ne pasioneaza pitorescul. Sau istoria. Sau arta. Sau umblatul prin tara. Sau daca ne-ar placea povestile. Sau daca am fi visat vreodata sa ne facem exploratori. Sau daca am vrea sa stim ce ascunde zarea si intinsul tarii. Sau daca am fi doar niste curiosi.

Va invitam deci, sa fiti martori la existenta acestor farame de trecut, inca prezente. Sunt peste 500 de palate – uitate. Si memoria e o forma de salvare…