Pe drumul dinspre Braşov şi Sighişoara, în apropiere de Hoghiz se află comuna Racoş, la 12km de drumul naţional. Depresiunea Racoşului, apărată perimetral de dealuri, cu treceri controlabile în caz de atac, leagă scaunele săseşti de cele secuieşti. Această amplasare strategică favorizează ridicarea, în 1624, a castelului familiei Sükösd.
În ciuda aspectului de cetate, rolul de apărare al ansamblului este secundar în raport cu rolul de locuire. Locuinţa nobiliară a epocii trebuia sa asigure proprietarului confortul si luxul specifice epocii. De altfel, prima etapă a realizării ansamblului a fost construirea, la sfârşitul secolului XVI, a unui palat, care a fost fortificat treptat, în prima jumătate a secolului XVII, împotriva atacurilor turceşti şi a răscoalelor ţărănimii locale. Construcţiile urmăreau modelele europene, răspândite prin intermendiul arhitecţilor militari occidentali, în special a celor italieni. Influenţele renascentiste se manifestă atât funcţional, planimetric, cât şi formal, prin împrumuturi stilistice de la marile reşedinţele nobiliare din vestul Europei.
Însemnările baronului Orbán Balázs referitoare la ţinuturile secuieşti relatează existenţa pe paramentul turnul vestic a unei inscripţiei care atestă începerea construcţiei în 1624: „Soli deo gloria Extrui fecit ex fundamento Georgius Sükösd A.D. 1624. 9.maj.”.

Prima fază a construcţiei se caracterizează prin organizarea complexului în jurul unei curţi centrale având o formă rectangulară, întărită cu turnuri de artilerie separate de curtine drepte, la care se adosează construcţiile în formă de „L” pe laturile sudică şi vestică. Partea cea mai veche este considerată a fi aripa sudică, pe al cărui perete de la parter se poate observa încă tâmplaria de lemn renascentistă conservată între blocurile de piatră.
La etaj, planul locuinţei este realizat în simplu tract, având camere înşirate una după alta, cu uşi “en filade”, inspirate din arhitectura populară şi nu din cea renascentist-italiană, care prevedea intrări separate în majoritatea camerelor. Cele patru colţuri (dintre care se mai păstrează doar trei) ale incintei sînt marcate de turnuri circulare înalte, în care odinioară se aflau încăperi de locuit sau saloane fastuoase. Semnificativ este turnul sud-vestic care adăposteşte o bucătărie acoperită cu o boltă, cu un coş de fum ţuguiat şi pereţi cu nişe arcuite la partea superioară.
Încăperile de la parter erau folosite pentru funcţiunile anexe. Pe partea vestică a ansamblului se aflau parcul şi terenurile cultivabile, iar pe laturile nordice şi estice se aflau clădiri anexe, grajduri şi grădini.
După moartea lui György Sükösd în 1631 (al cărui mormânt este făcut în 1623 de către renumitul în epocă pietrar clujean Péter Diószegi), castelul îi este donat de către principele Barcsai Ákos (1658-1660) contelui Peter Budai în 1660. În 1694, după moartea acestuia, întreaga avere a familei trece în proprietatea lui Sámuel Bethlen (1663-1708).
Acesta renovează şi extinde domeniul în 1700, moment în care construieste un impozant turn rectanglar deasupra intrării, tratat comform principiilor renascentiste și care accentuează axul construcției.
Pe inscripţia de piatră de deasupra intrării este încrustată în piatră emblema familiei Bethlen şi inscriptia “COMES SAMVEL DE BETHLEN COMES COMITATUS DE KÜKÜLLŐ, AC SEDIS SICULICALIS MARUS CAPITANEUS UTROBIQUE SUPREMUS. 1700”, consemnând statulul lui Samuel Bethlen, locotenent al ţinutului Küküllő (Târnava Mică) şi căpitan general al tinutului secuiesc Mureş.
Intrarea se face printr-un culoar boltit care traversează turnul şi care ducea odinioară spre Sala Cavalerilor, demolată fiind în 1918, însă a cărei amintire strălucitoare dăinuie şi astăzi printre locuitorilor satului.
În turn, la primul nivel, pe peretele nordic al camerei din turn se mai poate citi inscriţia în latină“...O ET FACILE CREDAT”, dovadă a unei picturi parietale. Camerele dispun de bolţi semicilindrice intersectate cu treceri ornamentate cu portaluri de piatră sau lemn, iar turnurile sunt circulare la exterior şi octogonale la interior.
Castelul nu era locuinţa permanenta a familiei, servind ca locuinţă ocazională atât pentru familia lui Samuel Bethlen cât şi pentru ofiţeri şi servitori.
Zidul era inconjurat de un şanţ adânc de apă, care apăra intrarea, trecerea făcându-se pe poduri de lemn sprijinite pe piloni de lemn, iar legătura cu interiorul castelui realizându-se cprintr-un pod rabatabil.
Rămas în posesia familiei Bethlen timp de 200 de ani, castelul intră în 1873 în proprietatea contelui Sámuel Ferenc Teleki, apoi a fiului sau, Sámuel Teleki (1845-1916, prieten al arhiducelui Rudolf şi celebru explorator al marilor lacuri din Africa de est, conducătorul primei expediţii europene în nordul Keniei). In zilele revolutiei din 1848-1849, castelul este ars în mare parte.
În 1903, comunitatea comunei Racoş cumpară castelul şi moşia, fapt ce favorizează parcelarea parcului şi extinderea satului până în apropierea castelului. După 1918, castelul capătă diverse funcţiuni. Pentru o perioada scurtă de timp castelul a servit ca resedinţă, iar ulterior a devenit grajd şi depozit de grâne. În anul 1945 zidul dinspre strada principală a fost spart pentru a se crea o nouă zonă de acces pentru maşinile de gunoi. În anul 1962 castelul a ajuns în întreţinerea C.A.P, fiind folosit ca grânar, iar unul dintre bastioane a fost transformat intr-o staţie de pompieri. În urma cutremurului din 1977 castelul suferă mari avarii.
În prezent, Castelul Sükösd-Bethlen, monument de o importanţă istorică şi arhitecturală aparte, nu are nici o funcţiune precisă, nefiind utilizabil datorită stării precare în care se află. Intervenţiile de restaurare care au avut loc în anii ‘90 nu au fost duse până la capăt. Castelul constituie însă emblema comunei, comunitatea locală incercând în prezent să găsească alte fonduri pentru a continua reabilitarea ansamblului.
Vizualizare hartă mărită
1 comentarii:
Buna,
Cu acordul vostru as dori sa preiau articolul Conacul Atanasievici din Valeapai pe siteul meu www.banatuldemunte.ro
astept un raspuns pe Adrian.Dragan@banatuldemunte.ro
Multumesc
Trimiteţi un comentariu