moNUmenteUITATE: Castelul Mikó-Teleki din Uioara de sus

17.02.2012

Castelul Mikó-Teleki din Uioara de sus

Pe drumul ce leagă Aiudul de Ocna Mureş, aproape de intrarea in oraş, te întâmpină imaginea bizară, dar emblematică, a fabricii GHCL UPSOM ROMÂNIA S.A. (fosta Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş), căreia îi stă de strajă clădirea neogotică a „Castelului” Teleki. Spun emblematică, deoarece încă de la începuturi, istoria zonei se leagă de exploatarea sării: acest tip de exploatare fiind motivul apariţiei primei aşezări umane şi al ridicării primei fortificaţii, destinată apărării ocnelor. Fortificaţia s-a transformat în timp într-o simplă reşedinţă nobiliară, actualul “castel” Teleki.

carte poștală de la începutul secolului XX
sursa - Horváth Hilda - Stílus, szellem, tradíció

“Castelul” nu mai oferă acum imaginea unei construcţii de apărare, actuala imagine fiind rezultatul unei bogate istorii, ce începe în secolele X-XI. Documentele istorice atestă înca din 1290, în zona ocnelor de la Uioara, prezenţa unei construcţii fortificate, sub numele de "Castrum Novum". În secolul XV, domeniile Uioara (incluzînd ocne, castel, târg, etc) trec din administraţia Coroanei în posesia familiilor nobiliare, conoscând mai mulţi propietari.

În anul 1649, domeniul de la Uioara este donat familiei Mikés. Cu această ocazie, târgurile sunt mutate la Zăbala (reşdinţa principală a familei), iar aşezarea îşi pierde rangul de oraş. Castelul medieval suferă şi el modficări, căpătând, se pare, la mijlocul secolului XVIII, o înfăţişare barocă.

Joseph Neuhauser - Castelul din Uioara (1791),
colecția Muzeului Național de Artă din Cluj - sursa

În timpul Revoluţiei din 1848 edificiul este incendiat, fiind distrus aproape în totalitate. Domeniul rămâne în propietatea familiei Mikés până in anul 1854, când este cumpărat de contele Mikó Imre, guvernator al Transilvaniei şi fondator al societăţii muzeului Ardelean. Acesta se hotătăşte să refacă edificiul distrus. În vederea restaurarii este angajat cunoscutul arhitect Antal Kagerbauer, cu intenţia „de a realiza în cel mai modern stil, o atmosfera istorică”. De numele lui Kagerbauer se leagă apariţia formelor de inspiraţie romantică în Transilvania, iar printre lucrările semnate de el se numără clădiri importante, precum palatul primariei și biserica Sf. Petru din Cluj, sau aripa de vest a castelului Bánffy din Bonţida. În proiectul castelului din Uioara, Kagerbauer îmbracă vechile ruine într-o haină neogotică, în timp ce fostul zid de apărare este înglobat în amenajarea parcului de factură romantică, ce adăpostea cândva specii aclimatizate şi rarităţi dendrologice. Singura dovadă a existenţei unei fortificaţii pe locul actualei reşedinţe nobiliare a rămas donjonul de plan pentagonal, transformat ulterior în capelă.

carte poștală din 1904
sursa - Horváth Hilda - Stílus, szellem, tradíció

Cu o arhitectură ce se vrea austeră, clădirea se integrează în peisaj, accentuând atmosfera "istorică" dorită de beneficiar. Reşedinţa, formată din parter si etaj, constă într-un volum simplu, animat pe trei faţade de timpane trunghiulare, oarbe, decoarate cu ediculi şi chenare gotice. Masivitatea zidurilor este atenuată de ferestre ample, ce privesc spre grădină. O importanţă deosebită a fost acordată faţadei de nord, deschisă spre Mureş printr-un balcon susţinut de console bogat decorate şi flancată pe laterale de "burdufuri". Se pare că pe acestă faţadă, uşor de observat încă de la intrarea în oraş, se găsea şi blazonul familiei (astăzi dispărut).

Detaliile ancadramentelor, ale tâmplăriilor şi elementelor de fier forjat, bogata decoraţie a timpanelor şi turnurilor de colţ se remarcă prin fineţe si elganţă. Parterul pune in lumină existenţa unei etape anterioare de construcţie, prin sistemul de acoperire, cu bolţi baroce. La interior decoraţia este aproape inexistentă, cu excepţia zonei holului de acces şi a scării principale, unde se întâlnesc câteva elemente de factură neogotică.

După stingerea familiei Mikó, castelul intră în posesia familiei Teleki. În urma naţionalizării, domeniul a fost împărţit, grădina a fost distrusă, iar reşedinţa a adăpostit diverse funcţiuni, ultima fiind aceea de fabrică pentru decoraţiuni de Crăciun. Astăzi clădirea se află în proces de retrocedare urmând a fi restituită familiei Teleki.