moNUmenteUITATE

Castelele și palatele din Transilvania în 1902

2012-01-22T15:08:00.016+02:00

În 1883, prințul Rudolph de Habsburg comanda realizarea unei enciclopedii care să acopere întreg teritoriul Imperiului Austro-Ungar. În 1886 apărea primul volum, dedicat Vienei. Au urmat alte 23 de volume, ultimul apărând în 1902. Volumele cuprind peste 12.000 de pagini de text și 4529 de imagini, rezultatul muncii a peste 400 de persoane.

Penultimul volum (1902) este dedicat Transilvaniei și cuprinde numeroase informații legate de tradițiile, costumele, cântecele și patrimoniul tuturor națiunilor din provincie, precum și imagini ale orașelor, informații despre administrație și economie.

Noi am ales să includem mai jos imaginile ce redau castelele și palatele din Transilvania împreună cu alte câteva imagini (Ada Kaleh, Băile Borsec, Roșia Montană și abația de la Cârța).

castelul din Hunedoara

castelul Bran

palatul Kendeffy din Sântamaria Orlea, jud. Hunedoara

castelul Kornis din Mănăstirea, jud. Cluj / situația actuală

palatul Josika din Vlaha, jud. Cluj - dispărut

palatul Wesselényi din Jibou, jud. Sălaj / situația actuală / istoric

palatul Bornemisza din Gurghiu, jud. Mureș /situația actuală

palatul Teleki din Gornești, jud. Mureș / situația actuală / istoric

palatul Bethlen din Chiraleș, jud. Bistrița-Năsăud - dispărut / istoric

castelul Kendy-Kemény din Brâncovenești, jud. Mureș / situația actuală

sus - corpurile palatului Bethlen din Bahnea, jud. Mureș / situația actuală
jos - palatul Bethlen din Sânmiclăuș, jud. Alba / situația actuală / istoric

palatul Bánffy din Bonțida, jud. Cluj / situația actuală / istoric

palatul Mikó - Teleki din Uioara de Sus, Ocna Mureș, jud. Alba / situația actuală / istoric

castelul Bethlen - Haller din Cetatea de Baltă, jud. Alba / situația actuală / istoric
abația cisterciană de la Cârța

viaduct de pe calea ferată Oravița - Anina

Băile Borsec

Ada Kaleh

Roșia Montană

Varianta în germană a volumului 23 poate fi consultată aici.
Toate cele 24 de volume - aici

mo(NU)menteRECONSTITUITE

2012-01-10T18:16:00.009+02:00

Acum o lună, ne-am gândit cum ar fi să încercăm să reconstituim unul dintre monumentele din arhiva noastră. Am selectat 3 clădiri și le-am supus la vot. Sondajul s-a încheiat cu următoarele rezultate:

castelul Bethlen din satul Țopa, comuna Albești, jud. Mureș - 129 voturi

palatul Mikes din Cisteiu de Mureș, jud. Alba - 23 voturi

palatul Atanasievici din Valeapai, jud. Caraș-Severin - 152 voturi

Căștigătorul a fost (deși nu ne așteptam) palatul din Valeapai, urmat, mereu, la foarte mică distanță, de castelul Bethlen din Țopa. Așadar, ne apucăm de treabă și reconstituim palatul din Valeapai.

Totuși, am luat în calcul și situația castelului Bethlen. Acesta, deși un monument istoric (clasa A) foarte important pentru evoluția arhitecturii din Transilvania, s-a transformat, în doar câteva decenii, într-un morman de pietre renascentiste, care va dispărea cu aceeași rapiditate cu care a fost distrus. Orice fel de demersuri pentru salvarea acestei clădiri sunt, în situația de față, foarte dificile, dacă nu chiar imposibile. Așadar, am hotărât să reconstituim și castelul Bethlen, sperând ca măcar așa să putem păstra o parte din el.

Vă mulțumim ca ați votat în număr atât de mare și sperăm ca cele două reconstituiri să iasă cât mai bine. Încă nu putem preciza un termen până la care acestea vor fi gata, având în vedere că atât partea de modelare, cât și cea de întocmire a documentației, durează destul de mult. Dacă aveți orice fel de informații despre cele două clădiri, în special imagini de arhivă și date tehnice (planuri, fațade, secțiuni, etc), ne puteți scrie pe adresa monumenteuitate@gmail.com. Ne-ar fi de mare folos!

Calendarele moNUmenteUITATE

2011-12-25T19:09:00.018+02:00

Săptămâna dinainte de Crăciun ne-a prins foarte ocupați. Ne gândisem mai demult cum ar fi să facem un calendar moNUmenteUITATE pentru 2012 și... ne-am apucat și l-am făcut. Avem un calendar în ediție limitată, într-un format foarte prietenos, cu imagini, schițe și texte pentru 12 monumente din arhiva noastră.

Rezultatul final ne-a depășit așteptările și suntem foarte mândri de micuțul nostru calendar, așa că ne-am gândit să îl împărtășim și cu voi.

Și acum, câteva detalii tehnice:

Format: 13,7 x 17,1 cm, 12 file + copertă

Limba: română sau engleză

Preț*: 33 lei / buc. sau 140 lei / 5 buc. (28 lei/buc)

Livrare și plată:
- predare personală în București cu plata la predare
- în România, Poșta Română: costuri - 7 RON, plata ramburs, timp de livrare: 3-6 zile
- putem trimite și în afara țării.

Puteți trimite comenzile la adresa de email: monumenteuitate@gmail.com

*Profitul generat de comercializarea calendarelor va fi utilizat pentru continuarea proiectului moNUmenteUITATE în 2012.

UPDATE 29.12: Primele calendare au plecat prin țară!

P.S. Sperăm ca vă place noul nostru header „de iarnă”.

Reconstituim (virtual) un moNUmentUITAT! [sondaj]

2011-12-10T14:12:00.037+02:00

Inspirate de sondajul Domnului Popescu de la Idei Urbane, am decis să încercăm și noi reconstituirea virtuală a unui monument din arhiva noastră.

Am ales trei variante, dintre monumentele aflate într-o stare de conservare proastă (ruină sau precolaps), pentru care nu există niciun demers de restaurare. In același timp, spre deosebire de alte reședințe nobiliare transilvănene, pentru cele alese de noi nu circulă materiale care să arate cum ar fi fost aceste monumente înainte de distrugerea lor, în afară de câteva imagini de arhivă (fie de la începutul sec. XX, fie din anii ’60). Vrem sa atragem atenția asupra stării precare în care se află aceste clădiri (fiecare clasată ca monument istoric) și să oferim o imagine cu ce ar fi putut acestea să devină, dacă soarta lor ar fi fost alta.

După ce citiți cele 3 variante, vă invităm să votați pentru una dintre ele în sondajul din dreapta sus.

Deasemenea, dacă aveți orice fel de informații despre aceste monumente, ne puteți scrie pe monumenteuitate@gmail.com.

Sondajul se va încheia pe 10.01.2012, la ora 18.

[update: REZULTATE]

Castelul a fost construit la începutul secolului al XVII-lea de către Bethlen Farkas. In a doua jumătate a secolului al XVII-lea a urmat o nouă etapă de construcție, în timpul lui Janos Bethlen, tatăl lui Bethlen Miklos (care avea să construiască propria sa reședință, pe domeniul din Sânmiclăuș). Castelul face parte din categoria reședințelor nobiliare renascentiste, cu plan pătrat și turnuri de colț, fără curte interioară, înconjurat de ziduri de apărare. Stilistic, aparține perioadei Renașterii târzii din Transilvania, perioadă în care elementele baroce încep să pătrundă în arhitectură .

imagine din anii '60. sursa: blogul art-historia

In anii ’50 castelul a fost naționalizat și folosit de IAS. Clasarea ansamblului ca monument istoric în 1952 nu a împiedicat, din păcate, distrugerile ce au urmat. In prezent, castelul este distrus iremediabil: fațada principală, care mai era în picioare în anii trecuți, s-a prăbușit în 2010.

Mai multe informații despre istoria castelului și despre acțiunile care au dus la distrugerea lui găsiți pe blogul art-historia.

castelul in 1994. foto: I. Postăvaru; sursa: blogul art-historia

castelul în 2008. monumenteuitate.ro

castelul în 2010. foto Pallo Zoltan; sursa: blogul art-historia

Noul palat a fost construit de Mikes János, la jumătatea secolului al XIX-lea, în stil neoclasic, în cadrul unui ansamblu baroc existent ce mai cuprindea o curie și clădiri anexe. A fost naționalizat și a funcționat ca sediu CAP și apoi ca grădiniță. După 1990 a fost lăsat în paragină.

frontonul în 1994; sursa: Bicsok Zoltán, Orbán Zsolt - „Isten segedelmével udvaromat megépítettem...” Történelmi családok kastélyai Erdélyben.

3. Palatul Atanasievici din Valeapai

Ansamblul a fost construit în stil neoclasic la mijlocul secolului al XIX-lea si cuprindea palatul, cladirile anexe, o ghetarie si o moara. Clădirea are trei registre principale: registrul soclului, cel median și cornișa. Fațadele principale sînt compuse simetric față de axul de compoziție, ce marchează zona de acces principal. Întărite vizual cu frontoane, zonele de acces sînt tratate cu arcaturi și pilaștrii cu capiteluri toscane, iar pe fațada principală, accesul este marcat prin prezența unui portal.

Astăzi, palatul Atanasievici, deși clasat ca monument istoric, este într-o continuă stare de degradare. Având acoperișul surpat, cladirea își urmează procesul de ruinare, fiind uitată de proprietarii căruia a fost retrocedat.

Mai multe imagini și informații, aici.

Deci? Castelul Bethlen din Țopa, palatul Mikes din Cisteiu de Mureș sau palatul Atanasievici din Valeapai? Nu uitați să votați pentru unul dintre cele trei monumente în sondajul din dreapta sus.

Deasemenea, dacă aveți imagini (fie ele noi, fie imagini de arhivă) sau informații despre care credeți că ne-ar putea ajuta, ne puteți scrie pe monumenteuitate@gmail.com.

expoziția moNUmenteUITATE

2011-12-06T22:24:00.027+02:00

In februarie 2011 am prezentat la București, în Cafe Verona, o expoziție cu diferite imagini din arhiva proiectului. Spuneam atunci că această selecție de imagini înfățișează atât unele dintre cele mai spectaculoase și mai bine păstrate reședințe nobiliare din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, cât și unele dintre cele mai ruinate edificii, alături de detalii de arhitectura semnificafive sau pitorești, intervenții „moderne” aflate la jumătate drumului dintre comic și trist.

Expoziția a călătorit apoi prin țară, ajungând la Brașov, Cluj și Timișoara.

Imaginile au fost surprinse în timpul campaniilor de documentare, de către studenții Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de arhitectură și urbanism „Ion Mincu”.

*pentru o rezoluție mai mare, click pe imagine.

In vizită la Castelul Bethlen din Criș

2011-11-27T13:14:00.017+02:00

In acest weekend am fost în vizită la Castelul Bethlen din Criș, pentru a profita de două ocazii deosebite: ziua porților deschise și festivitatea de premiere a concursului WEBkastély (WEBcastel), despre care sunt necesare câteva cuvinte.

Concursul a fost organizat de o echipă formată din grupul PONT, asociația Transilvania Vie și fundația Transylvania Trust. Scopul organizatorilor a fost să arate starea acestor monumente prin prisma și cu ajutorul comunităților de care ele aparțin. In plus, s-a vizat crearea unor idei pentru promovarea și revitalizarea acestui patrimoniu. Pe scurt, membrii comunităților locale au fost invitați să formeze echipe și să își reprezinte castelul pe parcursul a 4 probe.

Prima probă a fost documentarea și prezentarea trecutului castelului. A doua probă – intervievarea localnicilor și prezentarea opiniilor într-un scurt material video. A treia probă a provocat echipele să organizeze Ziua castelului, să promoveze evenimentul și să primească turiștii. Ultima probă, considerată de organizatori cea mai complexă, a vizat viitorul castelului. A trebuit ca echipele să găsească o funcțiune sau o serie de funcțiuni prin care monumentul să se autosusțină în viitor, rămânând totuși deschis publicului larg.

Concursul a atras un public numeros și 21 de echipe ce au concurat până la final. Concursul a fost câștigat de echipa palatului Teleki din Gornești.

In afară de festivitatea de premiere a concursului, a avut loc lansarea broșurii turistice a castelului din Criș, prezentarea unei scurte monografii a satului și un foarte frumos recital de muzica clasică. Atmosfera a fost una foarte plăcută, cu gulaș, vin fiert și mulți oameni pasionați de castelele din Transilvania și interesați de viitorul acestor monumente.

Castelul din Criș este deschis turiștilor.

Program: Marți-Duminică : 10-17 / Luni, sărbători legale – închis.

Contact : 0265 250 800 / 0740 090 266 / 0747 865 096)

Un reportaj despre evenimentul de la Criș poate fi urmărit aici.

Un articol foarte interesant cu imagini de arhivă, ilustrații și informații despre istoria castelului la începutul anilor 90 puteți găsi pe blogul art-historia.

Mai multe imagini din arhiva moNUmenteUITATE- http://www.monumenteuitate.ro/r/95/

Deasemenea, dacă vreți să aflați mai multe despre istoria castelului din Criș, precum și despre viitorul acestuia, vă invităm să urmăriți o parte din primul episod al seriei Retropolisz.

Pentru mai multe documentare despre reședințele nobiliare din Transilvania vizitați retropolisz.ro

Vizualizare hartă mărită

moNUmenteUITATE la ACUM 2011

2011-11-23T18:59:00.011+02:00

Pe 17 noiembrie o parte a echipei moNUmenteUITATE a participat la ACUM 2011 (Colocviul Naţional de Ştiinţe Sociale) organizat de Facultatea de Sociologie şi Comunicare din Braşov în Aula Magna a Universităţii “Transilvania”.

Deschiderea colocviului a avut tema Moştenire şi responsabilitate; problema patrimoniului, scopul acesteia fiind să aducă în atenţia sociologilor situaţia curenta a monumentelor istorice din România. Fiind un colocviu de sociologie ni s-a părut interesant şi util să abordăm acest proiect din perspectiva celor care au interacţionat cu aceste monumentele şi modul în care sunt folosite de comunităţi în prezent. Trecând peste prezentarea succintă a proiectului şi a activităţilor de promovarea de-a lungul timpului, am încercat să facem o analiză a gradului de implicare al studenţilor în derularea campaniilor de documentare. Recunoaştem că am avut pe mână o documentaţie stufoasă din care am extras prea puţine informaţii, însă putem spera la o abordare mai profundă a subiectului în viitor (cine ştie, poate unul dintre participanţi se va arăta interesant, sociologic vorbind, de acest subiect). Prezentarea s-a axat apoi pe planşe care ilustrează starea actuală a monumentelor în paralel cu vederile de epocă din arhiva proiectului şi care indică cel mai bine modul în care aceste reşedinţe sunt folosite în prezent. Într-un timp scurt, cu puţine cuvinte, multe imagini şi mult mai multe emoţii sperăm că am reuşit să trezim curiozitatea participanţilor pentru o categorie de monumente, diversitatea extraordinară şi valoarea culturală a acestora.

Vă invităm să urmăriţi prezentarea! Aşteptăm impresii şi sugestii!

pentru full screen accesați opțiunea More.

Ziua portilor deschise la palatul din Gornesti

2011-11-13T12:51:00.020+02:00

Sâmbătă, 12 noiembrie, a avut loc la Gornesti, în județul Mureș, un eveniment deosebit: Palatul Teleki și-a deschis porțile vizitatorilor după mai bine de 60 de ani.

După ce secole de-a rândul a fost locuit de membrii familiei Teleki, ansamblul a fost transformat în preventoriu TBC pentru copii, la scurt timp după naționalizare. În tot acest timp, curioșii au privit palatul de la distanță, puțini fiind cei care au reușit să îi treacă pragul și să îl viziteze.

Anul acesta ansamblul a reintrat în posesia familiei Teleki, iar preventoriul TBC a fost mutat. În acest weekend, o echipă de specialiști din Tg. Mureș, sprijiniți de familia Teleki, au organizat pentru prima dată Ziua Castelului și au deschis oficial porțile palatului pentru vizitatori.

Profitând de ocazia inedită, ne-am hotărât să pornim la drum și să vizităm Gornestiul, unii dintre noi pentru prima dată. Am plecat din București la 8 și am ajuns la destinație la scurt timp după oră 13.

Ne-am plimbat prin interiorul impunător, încercând să ne imaginăm, din fotografiile expuse și din ce ni se explica, atmosfera din trecut. Deși golite și modificate, camerele încă păstrează sobele și tâmplăria originală. În sala de bal s-au conservat sobele, tavanul pictat și candelabrele din sticlă de Murano, ale căror piese au fost demontate și depozitate. Parcul păstrează statuile (învelite în folie pentru protecție), monumentul funerar al lui Jozsef Teleki și speciile de arbori rari.

Am fost surprinși de cât de mulți oameni veniseră să viziteze palatul și am aflat, odată întorși în București, că numărul lor a depășit 500 și că au venit și turiști din Brașov, Miercurea Ciuc și chiar Budapesta .

Noi am fost încântați că în sfârșit palatul a putut fi vizitat așa cum se cuvine : cu ghizi informați și posibilitatea de a poza. Ziua Castelului a fost primul eveniment de acest gen la Gornesti și va fi urmat, sperăm, și de altele. Palatul nu mai poate fi vizitat decât în cadrul acestor evenimente.

Mai multe imagini AICI.

Vizualizare hartă mărită

Palatul Teleki din Gornești

2011-09-24T18:52:00.057+03:00

carte poștală de la începutul secolului XX.

Gorneștiul este atestat documentar sub denumirea de Knezeg in 1319, când regele Carol Robert de Anjou donează domeniul voievodului Transilvaniei, Széchenyi Tamás. Mai târziu, domeniul ajunge în proprietatea familiei Erdélyi de Somkerék iar Istvan Erdélyi construieste aici între 1462 si 1465 un castel medieval cu cinci turnuri, înconjurat de un șanț de apărare alimentat cu apă din râul Mureș. Accesul în castel se făcea pe un pod de cărămidă ce se continua cu un pod mobil. Domeniul intră în posesia familiei Teleki in a doua jumătate a secolului al XVII-lea, prin Mihály Teleki de Szek.

Teleki Mihály de Szék (1634-1690) - sursa: wikipedia

Teleki Mihály de Szék s-a născut în 1634. În 1659, la vârsta de 25 de ani, s-a căsătorit cu Zsófia Pekry de Petrovina et Kutyfalva, însă această căsnicie nu a durat foarte mult. Trei ani mai târziu, Teleki s-a recăsătorit cu Judit Weér de Köröstarcsa, care avea atunci 21 de ani. Primii copii, Anna si János, s-au născut curând după căsătorie, despre cel de-al doilea știindu-se că s-a născut in 1662. Au urmat alte 6 fiice și alți 5 fii. Pe Anna, prima fiică, Teleky a căsătorit-o cu Miklós Apaffy de Apanagyfalva, nepotul principelui Apafi Mihály.

Teleki Mihály a fost cancelar al Transilvaniei în timpul lui Apafi Mihály și una dintre personalitățile influente din jurul principelui. Apafi i-a dăruit domeniul și castelul de la Gornești în 1675.

Pe 14 aprilie 1685, Teleki a fost cel care a semnat, în numele lui Apafi, convenția de la Cârțișoara. Prin acest act semnat în secret, principatul, în schimbul garantării libertății religioase și a privilegiilor istorice, recunoștea suzeranitatea Imperiului Habsburgic (Sfântul Imperiu Romano -German), renunța la politica externă independentă și permitea stabilirea garnizoanelor armatei habsburgice pe teritoriul principatului. Convenția s-a semnat prin intermediari, habsburgii fiind reprezentați de iezuitul Antidie Dunod. În 1685, pentru sprijinul acordat habsburgilor, Teleki Mihály este ridicat la rangul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German de către împaratul Leopold I.

Între 1686 și 1687, Teleki face mai multe modificări la castelul său din Gornești printre care înălțarea unei noi aripi, supraînălțarea și decorarea turnurilor cu piatră sculptată în stilul Renașterii transilvănene. În memoriile sale amintește și de gradinile sale de flori si legume.

castelul în secolul al XVII-lea. reconstituire de Bíró József.
sursa jupiter.elte.hu
planul castelului medieval. sursa jupiter.elte.hu

Teleki Mihály moare în 1690 în bătălia de la Zărnești iar istoria domeniului de la Gornești trece la următoarea generație, reprezentată de familia ultimului fiu al acestuia, contele Teleki Sándor.

Născut în 1679, Sándor s-a căsătorit în 1703 cu Júlia Bethlen de Bethlen. Júlia era fiica de 17 ani a lui Miklós Bethlen, adversar hotărât al dominației habsburgice, și proprietar al domeniului din Sânmiclăuș. Din această căsnicie s-au născut trei fii și o fiica. Júlia Bethlen a murit tânără, cu doar o zi înainte de a împlini 36 de ani. Sándor s-a recăsătorit apoi, nu știm la cât timp după, cu Zsuzsanna Nagy de Petk, cu care a avut alți doi fii, pe Sándor și Samuel. Cel din urmă, născut în castelul de la Gornești pe 17 noiembrie 1739, când tatăl său avea deja venerabila vârstă de 60 de ani, avea să devină fondatorul primei biblioteci publice din Transilvania.

Teleki Sándor moare la Alba Iulia în 1754, pe când Samuel Teleki avea doar 15 ani. Primul fiu al lui Teleki Sándor, Miklos, murise de 8 ani iar al doilea fiu, László avea 44 de ani, și va fi cel care va începe transformarea castelului medieval în palatul baroc pe care îl cunoaștem astăzi. Celelalt fiu, Lajos, va reprezenta începutul ramurii de Glodeni a familiei.

Teleki László s-a născut la Drâmbar (azi jud. Alba) în 1710 și s-a căsătorit în 1732 cu Eszter Ráday de Ráda, fiica de 16 ani a contelui Ráday Pál, cancelar al Transilvaniei în timpul lui Francisc Rackozi al II-lea. Nunta tinerilor a avut loc pe 24 iunie la castelul de pe domeniul lui Ráday Pál din Pécel (azi Ungaria). Castelul din Gornești fiind în continuare locuit de tatăl său și de mama sa vitrega, Teleki László se va stabili împreuna cu soția sa pe domeniul din Țelna (azi jud. Alba). Aici, Eszter Ráday alcatuiește o importanta bibliotecă, în parte din cărțile moștenite la moartea mamei ei, contesa Klára Kajali. Renumită pentru colecția de peste 200 de volume si pentru erudiția sa, Eszter Ráday a fost, alături de poeta Kata Bethlen, o importantă doamnă a culturii transilvănene.

palatul Ráday din Pécel (Ungaria). sursa - wikipedia.

Dupa moartea lui Ráday Pál, domeniul din Pécel îi revine fiului acestuia, Gedeon, care hotărăște să transforme castelul dupa noile principii ale barocului și îl contractează pe arhitectul austriac Andreas Mayerhoffer. Deja renumit pentru palatele Grassalovich din Gödöllő și Bratislava și pentru palatul Rudnyánszky din Nagytétény, Mayerhoffer acceptă să realizeze planurile, iar clădirea este refăcută între anii 1755 și 1766.

palatul Grassalovich din Bratislava. sursa - wikipedia.

palatul Grassalovich din Gödöllő. sursa - wikipedia.

palatul Rudnyánszky din Nagytétény. sursa - wikipedia.

Între timp, castelul de pe domeniul din Gornești devenea treptat nelocuit și nelocuibil. După ce mama sa vitregă moare pe domeniul său de la Țelna în 1749, iar tatăl său moare la Alba Iulia în 1754, și probabil impulsionat de lucrările cumnatului său la Pécel, contele Teleki László hotărăște să transforme castelul medieval și domeniul de la Gornești într-o elegantă reședință nobiliară în stil baroc. Alege pentru aceasta același arhitect pe care cumnatul său, Gedeon Ráday, îl contractase pentru reședința din Pécel - Andreas Mayerhoffer. Planurile pentru noul palat au fost întocmite între anii 1769 și 1772 iar in 1772 a început demolarea vechiului castel. Între timp, în 1771, Andreas Mayerhoffer moare la Budapesta iar lucrările acestuia sunt preluate de fiul său, Johan Mayerhoffer.

castelul din Gornești la Ridicarea Iozefină (1769-1773),
harta arată clădirea renascentista cu plan pătrat și curte interioară.

În 1778, Teleki László moare la Gornești iar, la acea vreme, corpul central al palatului era aproape terminat. Însă lucrările la ansamblu erau departe de a fi gata și vor fi continuate de fiul cel mare al lui contelui, contele Teleki József.

contele Teleki József (1738-1796). sursa

Teleki József s-a născut în cetatea din Hust (azi Ucraina) în 1738. Ca fiu al contesei Ráday Eszter, Jozsef a primit încă din copilărie și adolescență o educație aleasă, studiind matematica, istoria și teologia sub îndrumarea lui Péter Bod la Ighiu și Țelna. La aproximativ 20 de ani începe o impresionantă călătorie academică prin centrele universitare din Vestul Europei. În această perioadă, tânărul conte frecventează cele mai exclusiviste saloane ale vremii și intră în contact cu personalitățile influente ale Iluminismului. Incepe să colecționeze cărți valoroase, obiecte de artă și instrumente muzicale. Se implică în dezbaterile intelectuale ale vremii, alături de Voltaire, Bernoulli și Rousseau, pe care îl vizitează la Montmorency în 1761. Tot în 1761, în timpul unei șederi prelungite în Viena înaintea întoarcerii în Transilvania, este primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza.

În 1762 se căsătorește la Sibiu cu Janka Róth de Királyfalva, născută la Szirak în 1741. Prin căsătoria cu singurul copil al familiei Roth, contele Teleki obține domeniul Szirak, unde, în 1777, i se va naște cel de-al patrulea și ultimul copil, József. După întoarcerea în țară, Teleki József obține mai multe funcții politice și se îngrijește de colegiul reformat din Târgu Mureș. Își îmbogățește colecția de cărți prin achiziția bibliotecilor foștilor lui profesori, Daniel Cornides și Johan Georg Schwandner, salvând impresionantele colecții dupa moartea acestora. Numeroasele cărți erau depozitate în bibliotecile contelui din Budapesta, Târgu Mureș și Szirak.

palatul din Szirak. sursa - wikipedia.

Teleki József continuă lucrările începute de tatăl său pe domeniul de la Gornești. În paralel cu lucrările la clădirea palatului, contele amenajează în spațiul dintre vechiul șanț de apărare și palat, între 1789 și 1792, o grădină franceză, foarte diferită de grădinile baroce ale vremii din Ungaria de Vest, cu partere de flori inspirate din motivele artistice ale etnografiei maghiare. În 1790 se construieste și sera, sau „Marea casă a florilor”. La moartea lui Teleki József în 1796, în castelul său din Szirak, lucrarile începute la reședința din Gornești erau terminate, palatul baroc construit în totalitate și înconjurat de o frumoasă grădină franceză.

Clădirea palatului are o configurație barocă tipică, în forma de U, cu un corp central și două aripi laterale. Ancadramentele faţadei principale sunt specifice perioadei baroce. Decorațiile din piatră și balustrada din piatră sculptată au fost realizate de Antal Schuchbauer. Mansarda şi pavilionul central împreună cu turnul ceasului au fost terminate în 1777. Unul dintre clopote a fost turnat în 1772, în Viena, iar celălalt în 1777. Palatul are 52 de camere și 365 de ferestre, trăsătură deseori întâlnită la clădirile ample construite în această perioadă.

planul etajului clădirii actuale. sursa jupiter.elte.hu

Samuel Teleki - portret în ulei de Johann Tusch, 1798.

În paralel cu viața lui Teleki József, trebuie sa vorbim și despre Teleki Samuel, pentru a lămuri unele aspecte. Teleki Samuel, născut în 1739, era fiul lui Teleki Sándor și al celei de-a doua soții a acestuia, Zsuzsanna Nagy de Petk. Era astfel unchiul lui Teleki József, fiind fratele vitreg al tatălui acestuia, Teleki László. Diferența de vârstă dintre cei doi era de doar un an și este probabil motivul pentru care József și Samuel apar deseori menționați ca veri.

Teleki Samuel s-a născut la Gornești și a primit, asemenea celorlalți bărbați din familia lui, o educație aleasă. Între 1759 și 1763 va frecventa centrele academice din Vestul Europei, intersectându-se deseori cu nepotul său Teleki József. Va achiziționa un numar impresionant de volume din străinatate, pe care le va îmbogăți după întoarcerea în Transilvania și va înființa la Târgu Mureș, în 1802, prima biblioteca publica din Transilvania. Va construi palatul de pe domeniul de la Dumbrăvioara, unde se va stabili împreună cu sotia sa, Zsuzsanna Bethlen de Iktar. Va deține importante funcții politice în Transilvania, printre care cea de cancelar, și va fi consilier intim al împaratului Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza.

Lucrările la amenajarea parcului domeniului din Gornești sunt continuate de Teleki József al II-lea care, călătorind prin Europa asemenea tatălui și unchiului său, dar și în Anglia, este impresionat de parcurile engleze. Reîntors pe domeniul de la Gornești la începutul anilor 1800, Teleki József transformă grădina franceză într-un parc englez, cu alei și arbori de esență rară, profitând de atmosfera istoricistă dată de vechiul șanț de apărare al castelului medieval. Un plan al parcului din 1831 includea un obelisc și o glorietă despre care nu știm dacă au mai fost construite. Însă cel mai important element adăugat în aceasta generație este monumentul comemorativ al lui Teleki József, ridicat în anul morții sale (1817) de către soția sa, Zsófia Teleki de Szék. Cei doi s-au căsătorit în 1801, când contele avea 24 de ani iar contesa doar 16, și erau veri de gradul al doilea, contesa fiind fica lui Teleki Lajos, fratele lui Teleki László și primul reprezentant al ramurii de Glodeni a familiei. Monumentul din parcul castelului este alcătuit dintr-un soclu de piatră cu inscripții în latina, azi parțial distruse, ce are deasupra o urnă decorată cu ghirlande.

monumentul comemorativ al lui Teleki József al II-lea,

ridicat în 1817 de soția sa, Zsófia Teleki de Szék

Contele a murit la vârsta de 40 de ani și a fost tatăl a opt copii, șase fete și doi baieți, dintre care primul a murit tânăr. Cel de-ai doilea fiu, Teleki Domokos, a moștenit domeniul.

portretul contelui Teleki Domokos,

realizat în 1876 de Zsigmond Pollák. sursa - wikipedia.

Contele Teleki Domokos s-a născut în 1810, la Tg. Mureș. Dupa ce tatăl său a murit când el avea doar șapte ani, creșterea tânărului a devenit responsabilitatea mamei sale care, din respect pentru soțul ei, a educat copiii după principiile acestuia. După ce își termină studiile, tânărul conte activează în 1830 în Parlamentul Ungariei ca ambasador (consul de externe) din partea mamei sale. Conform tradițiilor aristocrate acum era momentul să se mute în străinătate, însă locuind câteva săptămâni la Pesta, îl cunoaste pe contele Széchenyi, cu care se împrietenește și, influențat de principiile și gândirea acestuia, renunță la plecarea peste graniță.

În 1835 se căsătorește la Cluj cu baroana Jozefa Bánffy de Losoncz (1810-1841) cu care va avea două fiice. Activează în viața politică și jurnalistică ardeleană, scriind la câteva publicații. În 1841, soția sa moare iar în 1847, dupa ce revine dintr-o călătorie în străinătate, contele se recăsătorește cu contesa Klementina Teleki de Szek cu care va avea o fiica și un fiu.

În ceea ce privește domeniul din Gornești în timpul lui Teleki Domokos, acesta, la fel ca multe alte cazuri din Transilvania, este devastat în 1849 de trupele rusești, venite în ajutorul habsburgilor pentru a înnăbuși revoluția. Acest episod trist din istoria domeniului apare menționat de Charles Boner, un călător englez ce a vizitat Transilvania la sfârșitul anilor 1850. În cartea sa, Transylvania: Its Product and Its People [London: Longmans, 1865.], Boner scrie: ‘’Locul a avut teribil de suferit în timpul revoluției: tablourile au fost distruse, podelele rupte, mobila cu mătase furată, legăturile de piele ale valoroaselor cărți din bibliotecă rupte și folosite la peticirea curelelor sau șeilor. Nicio fereastră nu a mai rămas, pe scurt, nu a mai rămas nimic ce putea fi distrus. A fost restaurat cu simplitate iar acum ordinea și comfortul domnesc aici, încât pare aproape incredibil ca locul să fi trecut, cu atât de puțin timp în urmă, prin acea devastare nemiloasă.’’ Boner amintește apreciativ herghelia contelui Teleki și felul în care acesta își ‘’gospodărea’’ domeniul, despre care spune că era cultivat admirabil cu rapiță, trifoi, grâu, porumb și pepeni, care cresteau în abundență.

gravură de Ludwig Rohbock, gravor german ce a vizitat Transilvania și a publicat o carte intitulată „Ungaria și Transilvania în vederi pitorești autentice” în 1864.

Un alt călător englez ce a vizitat domeniul de la Gornești în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost maiorul E.C. Johnson. În ‘’On the Track of the Crescent – Eratic notes from Piraeus to Pest ’’(1885), Johnson descrie clădirea palatului și interiorul, despre care amintește ca era mobilat luxos, cu piese în stilul Ludovic al XIV-lea, iar pe tavanul sălii de luat masa se găsea o frescă ce înfățișa un subiect clasic, realizată cu măiestrie.

Gorneștiul a ajuns prin intermediul acestei cărți în atenția scriitorului Bram Stocker. Acesta, căutând să se inspire în crearea castelului renumitului său conte, a studiat câteva din carțile apărute în Anglia ce includeau mărturii despre Transilvania, printre care și cartea maiorului E. C. Johnson, unde i-au atras atenția reședințele nobililor din Brâncovenești, Beclean și Gornești.

cripta familiei Teleki, construită în 1886.

Cripta familei Teleki a fost construită în 1886. Aflată pe un deal în apropierea satului, la o distanță considerabilă de palat, cripta este o cladire cu fațadă triunghiulară, aflată într-un pâlc de copaci. Șase trepte duc la ușa încadrată de un fronton de marmură alba cu două capiteluri corintice ce încadrează inscripția: Sirban nincs fajdalom / Nincs Elet! / 1886 [în mormânt nu există durere, nu există viață]. Cripta a fost construită la 10 ani după moartea contelui Teleki Domokos, probabil din inițiativa soției fiului său Géza (1850 – 1882), contesa Margit Bethlen de Bethlen (1858-1929).

Teleki Géza și Margit Bethlen de Bethlen s-au căsătorit la Cluj în ianuarie 1878. Au avut doi fii, Domokos și Géza, primul fiind cel care va locui în urmatoarea perioadă pe domeniul de la Gornești.

Teleki Domokos al II-lea s-a născut la Cluj în 1880 și a fost un pasionat colecționar de artă și covoare orientale și occidentale, pe care le păstra în palatul de la Gornești (o parte din această colecție de covoare se găsește astazi în muzeele din Budapesta). S-a căsătorit în 1905 cu contesa Eduardine Teleki de Szék și au avut împreună trei copii, dintre care primul a murit la Gornești la vârsta de un an.

Teleki Domokos a înfrumusețat parcul castelului cu un numar de statui de secol XVIII, achizitionate din Budapesta la sfârșitul anilor 1800. Cele 11 statui se împart în două categorii: 7 sculpturi ale barocului clasicizant, reprezentând zeități ale Antichității, și 4 scuplturi de pitici, caricaturi ale personalităților din timpul Revoluției Franceze.

statuile lui Junona, Neptun, Marte si Venus. sursa - Bíró József - Erdélyi kastélyok

statuia lui Bacchus - sursa - Nicolae Sabău - Sculptura barocă în România

statuia lui Ceres - sursa - Bíró József - Erdélyi kastélyok

Cele șapte statui cu subiecte mitologice îi înfățișează pe Junona, Neptun, Marte, Venus, Ceres, Bachus și o siluetă masculină neidentificată și făceau parte, după cum indică profesorul și istoricul de artă Nicolae Sabău în Sculptura barocă în România, dintr-o serie tipologică ce mai includea alte șase statui din Budapesta. Statuile sunt amplasate în jurul palatului, pe socluri decorate cu mascheroni încadrați de motive vegetale. Statuile ce îi reprezintă pe Junona, Neptun, Marte și Venus se află la capătul aripilor laterale, în partea din spate a palatului, iar Ceres și Bachus se află la colțurile fațadei principale, în partea din față a palatului. În parcul din fața palatului se mai găseșteo sculptură din care a mai ramas doar bustul ce înfățișează un bărbat tânăr.

Ludovic al XVI-lea - sursa - Nicolae Sabău - Sculptura barocă în România

damme des halles - sursa - Bíró József - Erdélyi kastélyok
Mirabeau - sursa - Nicolae Sabău - Sculptura barocă în România

Cele patru statui de pitici reprezintă figuri notorii din istoria Franței sau tipuri umane generale satirizate din societatea europeană a secolului al XVIII-lea: Ludovic al XVI-lea, Mirabeau, o figura feminină reprezentând una dintre acele ‘’dames des halles’’, figuri feminine gălăgioase și vindicative din pătura de mijloc a societății franceze, și o a patra figură ce reprezenta, după Nicolae Sabău, o vivandieră (femeie autorizată în trecut să însoțească armatele unor țări, pentru a vinde soldaților alimente și alte articole de consum).

Dintre cele 11 statui adăugate de Teleki Domokos se mai păstrează astăzi 9 în parcul palatului, fiind în stare avansată de degradare, o parte fiind momentan protejate cu folie de plastic. Statuia ce o înfățișa pe Junona a dispărut, în urma ei rămânând un soclu gol. Cei patru pitici au fost transformați de timp și neglijență în niște bucăți ciuntite și erodate de piatră.

Neptun, Marte, Venus si soclul gol al statuii Junonei.

sus -Ceres
jos - Bacchus
Ludovic al XVI-lea astăzi.

La începutul secolului XX, palatul găzduia și colecția de ilustrate și biblioteca de peste 6000 de exemplare a exploratorului Teleki Samuel (Samu), descendentul fondatorului bibliotecii Telekiana.

Teleki Samu (1845 - 1916) - explorator,
conducătorul primei expediții in Kenya de Nord

La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, clădirea a fost jefuită și biblioteca distrusă (o parte din cărți au fost salvate și se păstrează în Biblioteca Teleki din Tg. Mureș și la Muzeul Aradului). În 1949 ansamblul a fost naționalizat iar în 1956, după o epidemie de tuberculoză, a fost transformat în preventoriu TBC pentru copii. Între 1961 și 1962 clădirea a fost renovată pentru a servi noii funcțiuni. Pe parcursul anilor, s-au făcut diferite modificări și renovări, printre care încălzirea centrală și închiderea porticului de la parter cu ferestre (1991), înlocuirea unor ferestre vechi cu tâmplărie tip termopan și pictarea dormitoarelor copiilor. Interiorul păstrează însa sobele, candelabrele, tâmplăria și stucaturile originale.

Ansamblul a fost retrocedat urmașilor din familia Teleki iar, în 2006, preventoriul a primit un termen de cinci ani pentru a evacua spațiul, perioadă care a expirat de curând. În prezent, preventoriul TBC a fost evacuat iar palatul și parcul se afla într-o situație delicată. Ansamblul nu se poate vizita, este păzit dar poate fi în pericol de a fi devastat de hoți, odată paza întreruptă. Nu există momentan niciun plan de reabilitare și refuncționalizare a ansamblului, procesul foarte costisitor fiind împiedicat și de funcțiunea precedentă și de pericolul sanitar pe care aceasta îl ridică.

În același timp, palatele construite de Andreas si Johan Mayerhoffer în Ungaria și Slovacia au fost restaurate și funcționeaza ca muzee. Palatul lui Ráday Gedeon din Pécel a fost deasemenea restaurant, dupa ce a funcționat ca spital între 1953 și 1997, și acum functionează deasemenea ca muzeu. Castelul din Szirak, unde József Teleki a murit în 1796, este astăzi hotel de 4*.

Cod LMI MS-II-a-A-15689
mai multe imagini - http://www.monumenteuitate.ro/r/103/
Adresa - comuna Gornești, sat Gornești
coord. GPS- 46.669553,24.645317

Vizualizare hartă mărită

articol de Irina Leca

P.S. Mulțumiri lui Farkas Alexandru pentru traduceri și Ralucăi Nuțiu și Szidoniei Weisz pentru cartea lui Biro Jozsef și imaginea monumentului comemorativ al lui Jozsef Teleki.

Palatul Teleki din Gornești - evoluție

2011-09-22T14:08:00.010+03:00

1864 - gravură de Ludwig Rohbock, gravor german ce a vizitat Transilvania și a publicat o carte intitulată „Ungaria și Transilvania în vederi pitorești autentice” în 1864.

1901 - Desen de Cserna Károly, inclus în cartea ''Monarhia Austro-Ungară in cuvinte și imagini''. Cartea are 24 de volume și a fost editată între 1864 și 1902, sub patronajul prințului Rudof de Habsburg. Imaginea apare în volumul 23, din anul 1901.

1902
1920cca. 1920.
cca. 1920.
1925
cca 1930cca. 1930
1939. sursa: jupiter.elte.hu
1939.sursa: jupiter.elte.hu

1939. sursa: jupiter.elte.hu

cca. 1940. sursa: ERDÉLY. Magyar Történelmi Társulat (1940)

cca. 1940. sursa: ERDÉLY. Magyar Történelmi Társulat (1940)
2008

2008

istoricul clădirii AICI.

Scrisoare deschisă adresată PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI

2011-07-16T01:20:00.011+03:00

ATAC FINAL LA ROŞIA MONTANĂ ?

Scrisoare deschisă adresată PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI

Domnule Prim-Ministru,

Constatăm cu îngrijorare că în ultimele zile are loc în România o campanie agresiv concertată pentru susţinerea proiectului minier promovat de compania Gold Corporation la Roşia Montană (RMGC). Putem bănui motivul aflat la originea insistentelor declaraţii ale așa-zisuluigrup independent pentru monitorizarea patrimoniului de la Roşia Montană (GIPMPCRM) în favoarea demarării proiectului minier, prezentat ca soluţie viabilă pentru salvarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană, dar şi ca prilej de exprimare a poziţiei privilegiate deţinute de RMGC în deciziile asupra destinului patrimoniului cultural românesc: în pofida pretenţiei de independenţă, acest grup este finanţat de compania RMGC, iar poziţia sa este expresia transparentă a acestei realităţi. În consecinţă, oameni de cultură importanţi, dar - aşa cum rezultă din declaraţiile făcute publice - defectuos sau deloc informaţi în problemele conservării, protejării monumentelor istorice şi ale gestionării complexe a peisajului cultural întorc spatele realităţii, calificând drept intenţii de salvare a patrimoniului cultural propunerile proiectului RMGC.

În chip semnificativ, exact în aceste zile s-a produs şi decizia luată într-o şedinţă ţinută în secret de către Comisia Naţională de Arheologie (CNA), o decizie de natură să pună în pericol soarta monumentelor istorice şi arheologice şi a peisajului cultural în ansamblul său, prin actul administrativ al descărcării de sarcina arheologică, care poate deschide calea spre scoaterea Masivului Cârnic, cu cei 7 km de galerii romane, de sub protecţia legii. Este inacceptabil că această decizie a fost concepută şi promovată întru totul în favoarea intereselor financiare ale RMGC şi ale celor ce au fost pe diferite căi stimulaţi să susţină în chip suspect, din chiar interiorul comunităţii ştiinţifice, campania anti-ştiinţifică de minimalizare a interesului istoric al Roşiei Montane şi de reducere la minim a protecţiei datorate patrimoniului istorico arheologic de valoare universală al acestui sit. Această decizie, care pare a fi fost acceptată fără obiecţii de către ministrul Kelemen şi a fost implementată deja formal sub semnătura unui funcţionar de rang judeţean, se întemeiază pe o dublă premiză falsă, şi anume că cercetarea arheologică a Masivului Cârnic a fost încheiată şi că amenajările miniere romane complexe din acest masiv – al căror caracter excepţional, de unicat pe plan european, a fost relevat de concluziile cercetărilor echipei de arheologie minieră care le-a studiat (Univ. Toulouse) – pot fi conştient sacrificate prin exploatarea la zi a masivului.

Atragem atenţia că implementarea formală şi practică a deciziei de descărcare arheologică a Masivului Cârnic ignoră hotărârea definitivă şi irevocabilă prin care Curtea de Apel din Alba Iulia a anulat precedenta decizie de descărcare de sarcină arheologică (din anul 2004). Va fi oare nevoie de o nouă acţiune în justiţie pentru ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi organul său consultativ CNA, să înţeleagă că misiunea lor este protejarea moştenirii culturale a României şi nu sacrificarea acesteia?

Credibilitatea RMGC în materie de conservare şi restaurare a monumentelor istorice este bine cunoscută prin distrugerea prin demolare sau abandon dirijat a peste 150 de case din zona Roşia Montană, prin propunerile de distrugere extinsă a monumentelor de importanţă excepţională ca recompensă pentru o iluzorie bunăstare economică de scurtă durată. Procedeele de restaurare aplicate de RMGC şi competenţa autorilor acestora sunt corect reflectate în exemplul concret oferit prin aşa-zisa restaurare a unei clădiri din centrul istoric al Roşiei Montane - căreia, dincolo de cosmetizarea de faţadă i s-a falsificat structura istorică - şi în soluţia hilară de salvare a galeriilor romane prin realizarea unor copii cu caracter muzeistic. Exersarea procedeului de tristă amintire de a aduce adevărul în slujba minciunii este un apanaj banal al tipului de propagandă în favoarea intereselor economice ale unei companii de interes privat, dar este inacceptabilă ca expresie a acţiunilor Statului în problema protejării moştenirii culturale a României. Este inacceptabil ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să intre în rezonanţă cu un sistem de manipulare a opiniei publice care profită în exces de gravele probleme sociale existente la Roşia Montană şi de lipsa cronică de informare a populaţiei în privinţa condiţiilor necesare pentru o dezvoltare cu adevărat durabilă. Este inacceptabil ca un ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional să confunde distrugerea unui monument istoric cu salvarea acestuia. Este inacceptabil ca ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, personal sau prin vocea funcţionarilor din subordine, să dezinformeze opinia publică cu privire la consecinţele introducerii Roşiei Montane pe lista tentativă a UNESCO, când aceasta a avut recomandarea unor înalte foruri naţionale şi internaţionale, inclusiv Comisiile de Cultură reunite ale Parlamentului României, şi să se prefacă a nu şti care sunt consecinţele abandonării patrimoniului cultural de la Roşia Montană unei companii economice de interes privat, care promovează procedee de conservare şi restaurare ce contravin principiilor şi practicilor prevăzute de convenţiile internaţionale la care a aderat Statul Român. Este inacceptabil ca populaţia dramatic sărăcită a Roşiei Montane să nu merite altceva din partea Statului Român decât o încurajare cu false iluzii despre viitor.

Atragem atenţia asupra contradicţiei fundamentale între concluziile Comisiei Prezidenţiale pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale (Comisia) - înfiinţată prin Decizia Preşedintelui României în 18 aprilie 2008 - şi modul în care Guvernul României prin vocea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional îşi manifestă prezenţa în legătură cu salvarea patrimoniului cultural de la Roşia Montană. În primul Raport elaborat (Patrimoniul construit şi natural al României în pericol. Măsuri prioritare de protecţie), faţă de care Preşedintele României şi-a manifestat public totala adeziune cu prilejul lansării din 16 septembrie 2008, ca şi în Raportul final editat de curând de Institutul Cultural Român, Comisia constata că situaţia Roşiei Montane exemplifică în cel mai înalt grad posibilitatea de atingere a securităţii naţionale prin distrugerea patrimoniului subteran şi suprateran (istoric şi natural), în numele unei investiţii economice prezentate ca unica variantă pentru o dezvoltare durabilă.

Atragem atenţia Guvernului României că actuala criză economică şi cu atât mai puţin interesele economice ale unei companii de interes privat nu pot fi făcute responsabile pentru slăbiciunea Statului Român în a proteja destinul moştenirii culturale a României.

În numele datoriei pe care fiecare ţară o are faţă de generaţiile viitoare, solicităm Guvernului României să-şi reconsidere poziţia faţă de un Patrimoniu pe care are misiunea de a-l apăra şi nu de a-l abandona, să dea un semnal concret că Ministerul Culturii și Patrimoniului Naţional consideră, într-adevăr, o prioritate a activităţii sale «cucerirea patrimoniului cultural» şi să refuze primul pas spre distrugerea finală a Roşiei Montane - avizul de descărcare arheologică a muntelui Cârnic, care conţine cele mai extinse şi importante galerii romane.

dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu, CșI - Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, preşedinte al Asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”

prof. dr. Mircea Babeş, CșI - Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, preşedinte al Asociaţiei „Vasile Pârvan”

prof. dr. Ioan Piso, preşedinte al Fundaţiei Culturale „Roşia Montană”

prof. dr. Andrei Pippidi, Universitatea din Bucureşti, fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

prof. dr. Aurelian Trişcu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

prof. Şerban Cantacuzino, membru al Societăţii Anticarilor şi al Institutului Regal al Arhitecţilor din Marea Britanie

prof. dr. Dan Mohanu, Universitatea Naţională de Arte Bucureşticonf. dr Sergiu Nistor, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, președinte al ICOMOS România

dr. Maria Alexandrescu Vianu, CșI - Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române

Maria Berza, expert în politici culturale

dr. Radu Harhoiu, CșI Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române

Șerban Țigănaș, președinte al Ordinului Arhitecţilor din România

Șerban Sturdza, vice-președinte al Ordinului Arhitecţilor din România, vice-preşedinte al Pro Patrimonio

conf. dr. Horia Ciugudean

drd. Virgil Apostol, Muzeul Naţional de Istorie a României, secretar al Asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”

dr. Ştefan Bâlici, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, vice-preşedinte al Asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”

Curia Ugron din Mărtiniş

2011-07-07T22:09:00.012+03:00

Familia Ugron se înscrie în lista celor mai vechi familii nobiliare transilvănene. Originară din fostul scaun Odorheiul Secuiesc, din Ábránfalva (satul Obrăneşti din jud. Harghita), ea este atestată documentar încă din secolul XIII. Pe teritoriul transilvănean se găsesc trei reşedinţe ale familiei înscrise în lista monumentelor istorice. În satul Mărtiniş din judeţul Harghita se află cea mai modestă dintre ele, o reflexie a conservatorismului culturii secuieşti, adânc legata de originile sale ţărăneşti, dar şi a statutului nobiliar al familiei, în care este evidentă dorinţa de comfort și reprezentare.

Curia intră în posesia familiei Ugron abia în secolul XVIII, în urma căsătoriei Mariei Biró, cu căpitanul scaunului Odorheiul Secuiesc, Ferencz Ugron. Astfel, toate proprietăţile familiei Biró din Mărtiniș trec în posesia marii familii Ugron.

Familia de nobili secui Biró este originară din Mărtiniş, fiind cea care sprijină formarea comunităţii unitariene. Prezenţa familiei în sat este una puternică. În secolul XVIII, aceasta finanţează lucrările de construcţie ale noii biserici unitariene, ridicate pe locul fostei biserici medievale fortificate, pe care o demolează. Biserica păstrează doar unul dintre cele şase vechi turnuri de apărare, cel de poartă, din secolul XVII, pe care îl transformă în turn clopotniţă.

De asemenea, Biró Samuel (1665-1721), personalitatea marcantă a familiei al cărui nume se leagă și de Mărtiniș, este primul care ocupă funcţia de administrator al Bisericii Unitariene din Transilvania. Una dintre principalele cauze pentru care el luptă este înfiinţarea unei şcoli unitariene în secuime, dar cererea sa nu este agreată de Imperiu, ea urmând să fie împlinită un secol mai târziu, o dată cu constituirea Liceul Unitarian „Berde Mózes” din Cristuru Secuiesc.

Dintre membrii importanţi ai familiei Ugron trebuie menționat Gábor Ugron, om politic activ la nivel european, care a luptat în legiunea lui Giuseppe Garibaldi în lupta de unificare a Italiei, unul dintre membrii fondatori ai Partidului Independent în 1884 din Ungaria. Fiul său, Gábor Ugron a ocupat poziţia de Ministru de Interne al Ungariei în timpul Primului Război Mondial, fiind cel care a pus bazele primului Consiliul Naţional Secuiesc.

Istoricii confirmă ipoteza conform căreia actuala curie a fost construită pe amprenta unei locuinţe mai vechi, o practică de altfel curentă în acea perioadă. Subsolul este acoperit cu un sistem de bolţi semicirculare sau în cruce sprijinite pe arce de cărămidă. Parterul este împărţit în camere spaţioase de locuit, tăvănite cu grinzi de lemn pictat sau tencuit şi acoperit cu picturi murale decorative sau stucaturi.

Între 1780-1790 curia primeşte decoraţia de factură rococo realizată din tencuială profilată pe ancadramentele uşilor şi ferestrelor, precum şi pilaştrii al căror capiteluri fac trimitere la ordinul ionic. Deasupra întrării principale se pot desluşi încă blazoanele Biró şi Ugron, ca dovadă a uniunii celor două familii.

Acoperişul înalt, în patru ape, este teşit pe laterale, nivelul podului fiind delimitat de parter printr-o cornişă intermediară, sistem constructiv inspirat din arhitectura locală.

În ciuda faptului că domeniul din jurul curiei este utilizat ca teren agricol, iar construcția este ascunsă de vegetația neîngrijită, în pofida stării precare a clădirii, datorate degradării în timp și a lipsei de întreţinere, curia mai păstrează și astăzi o parte din prestigiul vechii locuinţei nobiliare.

Adresa: 181, sat MĂRTINIŞ; comuna MĂRTINIŞ, Harghita

Vizualizare hartă mărită

articol de Alexandra Stoica

Curia Apor din Turia

2011-07-07T16:44:00.007+03:00

Moştenire patrimonială aparte, suita de reşedinţe nobiliare ascunse în satele secuieşti rămâne o mărturie elocventă pentru prestigiul unei regiuni colonizate în scopul apărării graniţelor imperiale. Curiile nobiliare din Ţinutul Secuiesc nu se bucură de pompa reşedinţelor din restul teritoriului transilvănean, fiind reduse ca dimensiuni şi având un minimum de decoraţie. Însă tocmai această tipologie, conservată de-a lungul secolelor în întreg teritoriul secuiesc, le înzestrează cu un farmec deosebit, potenţat şi de istoria familiilor nobiliare pe care le-au găzduit.

2009

curia la inceputul secolului XX

Un astfel de exemplu este mica reşedinţă a familiei Apor din Turia, judeţul Covasna. Unicitatea acestei clădiri, în aparenţă modestă, constă în originalitatea spaţiului interior, copleşitor prin măiestria frescelor şi a tavanelor din lemn sculptat care datează din perioada Renaşterii transilvănene. Suferind transformări succesive care îi conferă niște dimensiuni mai mari comparativ cu media generală a curiilor, apropiindu-se chiar de palat, încadrăm totuşi această construcţie în seria curiillor secuieşti prin respectarea tipologiei planimetriei: porticul de intrare din care se ajunge la nivelul parterului tripartit, cu o sală centrală din care se face distribuţia spre încăperile laterale.

Povestea acestei reşedinţe nobiliare începe încă din secolul al XVl-lea. În urma atacturilor din 1690 din partea trupelor antihabsbugice ale principelui Transilvaniei, Imre Thököly, curia suferă avarii serioase care fac necesare reparații ample. Reparațiile sunt începute în 1693 de contele István Apor de Altorja, înnobilat pentru devotamentul sau si pentru și serviciile aduse celor doi principi Apaffi. Figură luminată, István Apor își folosește averea dobândită odată cu titlul nobiliar pentru refacerea reşedinţei de la Turia, pentru construcţia palatului Apor de la Alba Iulia (pe atunci principalul oraș al Transilvaniei), dar și pentru înființarea de școli și fundații culturale. Acesta va păstra în proiect încăperile realizate de predecesorul său, András Apor, care e și comanditarul frescelor de la 1651. Din această perioadă s-au păstrat şi ancadramentele în stilul Renașterii târzii de la uşi, precum şi camerele cu bolți decorate cu stucaturi. Reşedinţa a mai suferit o serie de modificări în 1820, când aripile laterale au fost extinse, acoperișul refăcut și s-a construit, în stil neoclasic, corpul care adăpostește scara.

(cimec: planul subsolului în care se citeşte vestibulul din care se face accesul spre cele trei compartimente. în dreapta, două încăperi realizate ulterior, odată cu modificarea acoperişului şi refacerea decoraţiei neoclasice)

Încăperile curiei sunt grupate în jurul unui salon central. Dintre toate, impresionează o cameră boltită acoperită în întregime cu fresce care înfăţişează figuri masculine, alternate cu motive vegetale şi peisaje (fiind probabil echivalentul Sălii Cavalerilor prezentă la reşedinţele nobiliare mai importante). Sistemul de boltire este spectaculos prin tratarea nervurilor şi consolelor cu stucaturi. În centrul planşeului se poate observa decoraţia cu motive vegetale sau geometrice renascentiste, realizate tot în stucco, pe care se mai poate citi încă numele nobilului István Apor.

Acoperite cu tencuială timp de aproape 300 de ani, picturile murale renascentiste au fost aduse la lumină în 1965, recelând o serie de motive şi decoraţii demne de statutul unei familii nobiliare. În partea nordică a curiei, în camera numită „Micul Palat”, au fost descoperite fresce cu motive florale şi vegetale, care se continuă pe căptuşeala celor două ferestre cu reprezentarea unor domniţe. Impresionează claritatea reprezentării, culorile calde şi acurateţea tehnicii. Acoperite timp de sute de ani, frescele sunt în acest moment în curs de conservare și restaurare. Grinzile planşeului de lemn, descoperite abia în 2004, sunt sculptate cu motive geometrice în manieră renascentistă.

Curia găzduieşte şi numeroase sculpturi în piatră şi plăci comemorative cu blazoane aparţinând familei Apor, piesa de importanţă fiind piatra cu epitaful în limba latină a scriitorului Péter Apor (jos), personalitate emblematică pentru cultura transilvăneană. Fiul adoptiv al lui István Apor, poet excentric și prozator, Péter Apor, scrie în 1736, retras la Turia, Metamorphosis Transylvaniae, operă literară și istorică importantă, în care realizează o radiografie a schimbărilor de putere şi mentalitate din Principat la cumpănă dintre secole, pornind de la occidentalizarea straturilor sociale, până la valorificarea obiceiurilor vechilor ardeleni.

Singurele anexe care se mai păstrează astăzi sunt grajdul cu acoperiş baroc și, parțial, zidul împrejmuitor.

Expropriat în anii ’50, ansamblul revine după ’89 în proprietatea familiei Apor, în prezent fiind deschis circuitului turistic. Cladirea se poate vizita si on-line, pe website-ul virtualisszekelyfold.ro

imagine panoramica a interiorului [sursa]

Comuna Turia se află în partea de nord a judeţului Covasna, în depresiunea Trei Scaune, la 32 km distanţă de oraşul Covasna şi 50 km de Sfântu Gheorghe.

text: Alexandra Stoica

Vizualizare hartă mărită

Castelul, palatul şi curia

2011-07-06T01:00:00.023+03:00

CASTELUL

castelul Lónyai din Medieșul Aurit (Satu Mare)

Castelul este un program de arhitectură ce apare în Europa Occidentală în Evul Mediu, fiind reședința fortificată a unui nobil și răspunzând atât nevoii de locuire, cât și de apărare. În spațiul transilvănean, construcția de reședințe nobiliarea cunoaște un moment de avânt deosebit în secolele XVI-XVII. Tot în această perioadă, în Transilvania își fac apariția meșteri și arhitecți italieni, care aduc cu ei știința constructivă și gustul decorativ al Renașterii italiene, făcând ca toate castelele din Transilvania să fie realizate în stil renascentist, având un plan compact și simetric, ce constă într-un pătrat cu turnuri la colțuri, cu sau fără curte interioară.

castelul Bethlen din Criş (Mures)

Castelul era înconjurat de obicei de un șanț de apă, iar accestul înăuntru se făcea pe un pod mobil. Turnurile ieșite în afară asigurau supravegherea zidurilor, iar la partea superioară erau dotate cu drum de straja și guri de tragere. De multe ori, deasupra intrării exista un turn suplimentar, numit turn de poartă. Construcția se închidea spre exterior, deschizându-se spre curtea interioară, în jurul căreia se organiza toată viața castelului. Castelele fără curte interioară sunt construite relativ târziu, reduse ca dimensiuni, iar elementele de fortificare, precum turnurile, își pierd funcția de apărare, fiind utilizate pentru valoare lor estetică și simbolică. Turnurile nu mai au rolul de a supraveghea zidurile castelului ci adăpostesc camere de locuit, iar golurile practicate în ziduri (ușile și ferestrele) sunt ample, incompatibile cu funcțiunea de apărare. Apărarea revine, în cazul acestor construcții, unor centuri de fortificare suplimentare.

castelul Sükösd-Bethlen din Racoș (Brasov)

La nivelul locuirii, castelele renascentiste reprezintă un salt calitativ față de castelele medievale și încearcă să ofere nobilului și familiei sale tot comfortul specific epocii: încăperile sunt mai joase, mai ușor de încălzit și mai călduroase decât în Evul Mediu. În fiecare cameră există un șemineu, ferestrele sunt astupate cu geamuri sau, în cazul reședințelor mai modeste, cu hârtie îmbibată în seu. Încăperile de la subsol și parter sunt acoperite cu bolți, cele de la etaj cu tavane de lemn sculptat. Pereții sunt decorați cu fresce sau cu tesături. Mobila este din lemn sculptat, pictat, aurit.

La exterior, castelele sunt împodobite cu ancadramente din piatră sculptată, care poartă amprenta tradiției renascentiste. Motivele renascentiste preluate din Antichitatea greco-romană sunt însă interpretate în manieră locală de meșteri pietrari din orașele transilvănene (Cluj, Alba).

Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de balta

Un exemplu este castelul Bethlen-Haller, care a fost construit între sfârşitul sec. al XVI-lea şi prima jumătate a sec. al XVII-lea. Anul exact al construcţiei, la fel ca şi beneficiarul, este incert. Construcţia se încheie jurul anului 1624, când domeniul îi aparţinea lui István Bethlen, fratele guvernatorului Transilvaniei Gabor Bethlen. Castelul are un plan tipic, compact, rectangular, fără curte interioară, cu 5 turnuri acoperite, fără scop defensiv, dintre care 4 circulare, amplasate la colţuri. Al cincilea turn este amplasat pe o faţadă laterală, are formă octogonală şi adăposteşte o scară secundară.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Miklos Bethlen adaugă ansamblului elemente baroce. Domeniul este vândut în a două jumătate a sec. al XIX lea familiei Haller, în posesia căreia rămâne până în momentul naţionalizării. În perioada comunistă, castelul a avut diverse funcţiuni până când a fost transformat în secţie de şampanizare aferentă IAS Jidvei. După 1989, castelul este retrocedat şi vandut familiei Necsulescu, proprietarii Jidvei. Funcţionează în continuare o perioadă ca secţie de şampanizare după care, în 2003, se încep lucrările de restaurare şi reamenajare a ansamblului. Puteţi citi mai multe despre castel aici.

Cu timpul, funcţiunea de castel devine desuetă, circumstanţele politice şi militare făcând inutilă fortificaţia şi ducând la înlocuirea castelului cu palatul, edificiu mai uşor, mai elegant şi mai luxos, liber de constrângerile sistemelor defensive. Cu toate acestea, în Transilvania arhitectura noilor palate da dovadă de o inerţie justificabilă, noile construcţii preluând de multe ori formele vechilor castele, dar reducând elementele de apărare la simple elemente decorative.

Un astfel de exemplu este palatul Radak-Pekri din Ozd. Acesta a fost construit de Radák István, la sfărșitul secolului XVII și modificat de către Lőrincz Pekry, la începutul secolului XVIII. Lőrincz Pekry a fost unul din generalii revoltelei împotriva ocupației habsburgice din 1703-1711, iar soția sa, Kata Szidónia Petrőczy, care și-a petrecut mare parte din viață singură la castel, este una din cele mai cunoscute poete ale Barocului maghiar.

Palatul din Ozd are un plan renascentist, pătrat, cu turnuri circulare, fără curte interioară, fără rol defensiv. Două corpuri se găsesc alipite pe două dintre fațade, probabil intervenții baroce ulterioare. Decorațiunile constau în principal în ancadramente din piatră sculptată. La interior s-au descoperit, sub straturi de tencuială recentă, picturi murale renascentiste.

Ansamblul a trecut prin posesia mai multor familii până la exproprierea sa, în 1945, când a fost transformat în CAP, apoi în școală, cămin cultural, locuință pentru cadre didactice. Mobila s-a pierdut, decorațiunile interioare s-au degradat, palatul a ajuns în stare de ruină, până când, în 1997, a fost concesionat de fundația Bonus Pastor a început lucrările de restaurare. Mai multe puteti citi aici.

PALATUL

palatul Teleki din Gorneşti (Mures)

Palatul este o reședință nobiliară nefortificată, care inlocuiește vechiul program de castel în momentul în care situația politică și militară din Europa este suficient de stabilă încât să nu mai fie nevoie ca fiecare nobil să vegheze la propria siguranță printr-un sistem de fortificații. Liber de constrângerile funcțiunii de apărare, palatul poate să se dezvolte în voie, punând accent pe dimensiunea estetica și reprezentativă a programului.

palatul Teleki din Comlod (Bistrita-Nasaud)

În spațiul transilvănean, palate încep să se construiască abia începând cu secolul XVIII, când anexarea Transilvaniei de către Imperiul habsburgic atrage după sine interdicția nobililor locali de a-și mai construi fortificații, potențiale focare de revoltă. Palatele realizate în acestă perioadă sunt de cele mai multe ori ridicate pe locul unor vechi castele renascentiste, sau sunt modificări ale acestora după canoanele Barocului (de exemplu, palatul Bánffy, de la Bonțida, județul Cluj).

palatul Wesselényi din Jibou (Salaj)

Palatele baroce constau din mai multe aripi, dispuse sub forma literei U, creând o curte de onoare. Acoperișurile sunt înalte, cu pantă frântă, în fațade apar decroșuri curbe, ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt bogat împodobite cu exuberante motive vegetale, scoici, rocaille-uri. Preocuparea pentru apărare este înlocuită cu aceea pentru lux, astfel că palatelor li se alătură grajduri și manejuri acoperite cu bolți și ornamentate cu inscripții, iar în secolul următor, garaje și sere.

Un element nelipsit al ansamblului este grădina sau parcul, destinate plimbărilor pe jos sau călare, amenajate atent și întreținute, impodobite cu plante și arbori rari, heleștee, statui realizate de sculptori celebri. În secolul XIX aceste ansamblurile sunt modificate din nou pentru a face față exigențelor lumii „moderne” – clădirile sunt modificate în stil neoclasic, romantic, eclectic, sunt introduse sisteme de alimentare cu apă și electricitate, sunt adăugate atât la interior, cât și la exterior, decorațiuni din fier forjat, trăsurile sunt înlocuite cu automobile, etc. Palatele sunt de o varietate mai mare decât castelele, și se întind pe o perioadă mai lungă de timp, fiind adevărate almanahuri artistice și istorice.

Palatul Teleki-Mocioni din Căpâlnaș

Palatul Teleki-Mocioni din satul Căpâlnaș, jud. Arad a fost construit în 1867 de celebrul arhitect vienez Otto Wagner. Deși este cunoscut pentru construcțiile sale în stil Seccesion, în momentul construcției palatului de la Căpâlnaș, Otto Wagner avea numai 26 de ani și se afla la cea de-a doua lucrare a sa, astfel încât palatul este realizat în stil eclectic și inspirat din Micul Trianon de le Versailles. În inima palatului, la interior, se găsește o bibliotecă cu luminator, iar deasupra ei, un hol cu o cursivă acoperită, de asemenea, cu un luminator.

Domeniul de la Căpâlnaș a aparținut familiei Mocioni, fiind unul din centrele de referință ale vieții culturale românești din Imperiului Habsburgic, devenit ulterior Austro-Ungar, iar membrii familiei Mocioni, la origine aromâni, au fost printre figurile proeminete ale luptei pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat.

La începutul secolului XX, ultima descendentă a familiei Mocioni, Ecaterina, să căsătorește cu Eugen Teleki. În 1946 palatul este naționalizat și transformat în cel mai mare spital de psihiatrie din județul Arad, funcțiune pe care o are și astăzi.

CURIA

curia Dózsa-Barátossi din Trei Sate (Mures)

Curia este o reşedinţă nobiliară modestă, care apare în sec. XV şi evoluează treptat până în sec. XlX, în spaţiul fostelelor scaune secuieşti din sud-estul Transilvaniei (astăzi judeţele Covasna, Hargita, Mureş şi o parte din Braşov).

Secuii, ca una dintre cele trei stări privilegiate, formau pătura micii nobilimi puse să apere graniţele imperiale de invaziile turceşti, luptând în avangarda armatei regale. Ocupând un teritoriu aflat constant sub presiune, secuii îşi dezvoltă de-a lungul timpului un sistem propriu de organizare şi îşi menţin un statut autonom. Pentru un nobil secui era firesc să lucreze pământul, stilul lor de viaţa fiind unul cu un pronunţat caracter rural, nobilitatea acestora derivând la începuturi din însăşi condiţia om liber. Acest aspect s-a transferat şi în modul de a-şi construi locuinţele.

În secolele XV, XVI, XVII, secuii erau scutiţi de taxe şi impozite, în schimb luptau pe cheltuială proprie şi erau datori să furnizeze armate capabile să răspundă prompt atacurilor. Începând cu sec. al XVIII însă, situaţia de schimbă. Imperiului Habsburgic desfiinţează definitiv autonomia militară a secuilor şi instaurează plata de impozite, fapt care va avea repercusiuni şi în evoluţia reşedinţelor nobiliare, puternic condiţionate de restricţiile economice și de instabilitatea situaţiei politice. Astfel, formele de locuire ale nobililor secui evoluează de cele mai multe ori pe locul unor construcţii preexistente, pe care le modifică, le extind şi le adaptează vremurilor sau statului pe care îl capătă.

curia Ugron din Mărtiniș (Harghita)

Curiile (asemănătoare conacelor din Ţara Românească şi Moldova) sunt reşedinşe nobiliare de dimensiuni reduse, specifice modului de trai al nobilimii secuieşti. Înconjurate de un vast domeniu verde, care de cele mai multe ori acoperă hectare întregi, curiile formează o tipologie reprezentativă prin forma în plan şi caracteristicile arhitecturale.

curia Henter din Sântimbru

Curia are in general un plan dreptunghiular cu o cameră centrală, din care se face distribuţia în încăperire laterale. În axul faţadei principale se află porticul, cel care va prelua în timp funcţia de reprezentare, primind decoraţia cea mai importantă - frontonul pe care se găsea blazonul familiilor. Acoperișul este de cele mai multe ori baroc, înalt și cu pantă frântă.

curia Sinkovits din Catalina (Covasna)

Variaţiunile în arhitectura curiilor survin în funţie de statulul nobiliilor al proprietarului și de condiţiile economice şi sociale, dar în ansamblu, ele sunt rezultatul unei culturi închise, conservatoare, dornice să-și păstreze esenţa şi specificul. Însă tocmai această tipologie, conservată de-a lungul secolelor în întreg teritoriul secuiesc, le înzestrează cu un farmec aparte.

Ornamentaţia curiei este mai curând decorativ-sculpturală, cu tencuieli profilate la ancadramente, câteva detalii arhitecturale cu rol decorativ, sculpturi pur ornamentale din piatră.

Curia Mikes-Szentkereszty din Zagon (Covasna)

Curia Mikes din satul Zagon, jud. Covasna, a fost construită la începutul secolului al XVII-lea de familia Mikes, una din cele mai puternice familii de secui din Transilvania. În 1715, domeniul, împreună cu palatul, intră în posesia familiei Szentkereszty, după ce Kelemen Mikes, ultimul descendent al familiei care a locuit în Zagon, se alătură revoluției anti-habsburgice a lui Ferenz Rákoczi II și pleacă în exil alături de acesta.

Clădirea, inițial decorată în stil renacesntist, este modificată baroc în secolul al XVIII-lea, prin adăugarea unui pridvor evazat în fața intrării, susținut de coloane sculptate, a unui acoperiș de tip baroc, înalt, cu învelitoare din șindrilă, a unor ancadramente de piatră sculptată, cu forme baroce.

În 1946, curia este cumpărată la licitație de comuna Zagon, este lăsată în paragină până în anii ’60, apoi este transformată în cabinet medical. Astăzi clădirea are funcțiunea de instituție culturală, găzduind informaţii despre Zagon, familia Mikes şi muzeul memorial al artistei Kiss Manyi, născută în Zagon.