Castle Break #2: impresii şi imagini
Acum că ne-am aşezat să vă povestim despre Castle Break #2, putem începe prin a spune că a fost, la fel ca şi Castle Break #1, o experienţă minunată şi o provocare în acelaşi timp. În afară de faptul că am încercat în zadar să păcălim toamna, care ne-a însoţit de-a lungul drumului cu ploi de toate felurile, totul a decurs conform planului de acasă. Însă planul nostru de acasă a fost diferit faţă de planul turiştilor noştri dragi, pentru că le pregătisem câteva surprize.
În drum spre Dofteana, unde se afla primul obiectiv de pe lista – palatul Ghyka - am facut un mic popas la Focşani, la Brutăria Marco. Prima surpriza. Ne-am început aventura învăţând despre procesul de fabricaţie al pâinii şi al prăjiturilor şi ne-am încărcat cu energie de la dulciurile delicioase pe care le-am savurat.
Nu a durat mult şi am ajuns la Dofteana. Nu departe de şoseaua principală, ascunsă într-un parc boem, stă mândră fosta reşedinţă a familiei Ghyka. Frumuseţea şi autenticitatea arhitecturii sale sunt greu de descris. De aceea lăsăm fotografiile să ne completeze. După cum v-am spus, ploaia ne-a fost alături înca de la început şi, ca să nu ne certăm cu ea, ne-am adăpostit într-un foişor pentru a improviza o variantă de picnic “la adăpost”. Surpriza numărul 2, de data aceasta neplănuită dar mult aşteptată: ploaia s-a oprit şi am pornit într-o mică promenadă în jurul castelului.
Nostalgici şi uşor plouaţi, am plecat apoi spre Miclăuşeni. Acolo am fost întâmpinaţi de oameni primitori, de razele soarelui si de un castel neogotic învăluit în mister şi în poveşti de-odinioară - Castelul Sturdza. După un tur ghidat prin toate cotloanele castelului, am profitat de drumul spre Biserica “Sf. Voievozi” pentru a admira parcul dendrologic ce uneşte cele două obiective. Maicile ne-au poftit atât în atelierul de ţesut, cât şi în atelierul de pictură, unde ne-au explicat cu răbdare cum se ajunge de la schiţă la opera de artă şi, la final, am primit în dar două borcane de dulceaţă, de soc şi de cireşe. Am plecat apoi spre Iaşi şi, în timp ce degustam dulceţurile primite, fiecare şi-a pus la cale planurile pentru seară.
Am plănuit ca dimineaţă să trecem în revistă câteva dintre obiectivele Iaşiului, alături de ghidul nostru, George Marici - cunoscut de altfel de către ieşeni ca un Cuza contemporan, deoarece îl interpretează pe domnitor ori de câte ori au loc evenimente festive. Am vizitat Biserica Trei Ierarhi, Biserica Mitropoliei, Muzeul Unirii şi Muzeul Mihail Kogălniceanu. Apoi am plecat către Ruginoasa cu gândul că Iaşiul este un oraş superb care trebuie revizitat în tihnă cu prima ocazie.
Pe drum am scăpat şi de ploaie şi, ajunşi la Palatul Cuza din Ruginoasa, am trecut poarta ansamblului proaspăt restaurat. În interior, am fost întâmpinaţi de Alexandru Ioan Cuza (în deja celebra hologramă), care ne-a primit cu un discurs patriotic. Apoi ne-am plimbat prin palat, am admirat piesele de mobilier şi am descoperit istoria clădirii şi a personalităţilor care au locuit-o.
Bineînţeles, am putea să vă povestim muuuult despre cum a fost la cel de-al doilea Castle Break. Dar mai bine vă lăsăm să parcurgeţi fotografiile şi sperăm să ne vedem la următorul Castle Break !
- click pe fotografie pentru a deschide galeria -
Palatul Ghyka din Dofteana, jud. Bacău - foto: Hoinari Români
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Hoinari Români
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Monumente Uitate
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Monumente Uitate
The Gentlewoman, numărul 849 (13 octombrie 1906).
Descoperită la Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Monumente Uitate
foto: Hoinari Români
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Monumente Uitate
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Hoinari Români
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Hoinari Români
Castelul Sturdza din Miclăuşeni - foto: Hoinari Români
La Castelul Sturdza din Miclăuşeni.
Cimitirul sturdzesc, Mănăstirea Miclăuşeni. foto: Hoinari Români
Mormântul lui Gheorghe Sturdza (1841-1909) - detaliu.
foto: Monumente Uitate
La Mănăstirea Miclăuşeni. foto: Monumente Uitate
Prin atelierele Mănăstirii Miclăuşeni. foto: Hoinari Români
Prin atelierele Mănăstirii Miclăuşeni. foto: Monumente Uitate
Prin Iaşi - statuia lui Alexandru Ioan Cuza, detaliu: Grupul statuar reprezentându-i pe Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu și Ioan Emanuel Florescu. foto: Hoinari Români
Prin Iaşi. foto: Hoinari Români
Iaşi. Muzeul Mihail Kogălniceanu. foto: Hoinari Români
Iaşi. Muzeul Unirii. foto: Hoinari Români
Fotografie de grup la Muzeul Unirii. foto: Hoinari Români
Palatul Cuza din Ruginoasa. foto: Hoinari Români
Palatul Cuza din Ruginoasa. foto: Hoinari Români
La Palatul Cuza din Ruginoasa. foto: Hoinari Români
Alte impresii de la Castle Break #2:
Hoinari Români - A fost Castle Break #2
morisca.ro - În vizită la Palatul Ghyka din Dofteana
morisca.ro - În vizită la Castelul Sturdza din Miclăuşeni
morisca.ro - În vizită la Palatul Cuza de la Ruginoasa
***
morisca.ro - În vizită la Palatul Ghyka din Dofteana
morisca.ro - În vizită la Castelul Sturdza din Miclăuşeni
morisca.ro - În vizită la Palatul Cuza de la Ruginoasa
***
Castle Break este o iniţiativă de redescoperire a reşedinţelor nobiliare din România prin turism cultural, iniţiată de Asociaţia ARCHÉ alături de Viajoa, Hai la Bord, Hoinari Români.
4 Comentarii