15 nov. 2016

Castele și conace revitalizate: Conacul Otetelișanu din Benești


În ultimii ani, interesul pentru vechile reşedinţe nobiliare din România a crescut. Fie că e vorba de numărul din ce în ce mai mare de curioşi ce pleacă să străbată satele în căutare de vechi conace, sau de antreprenori ce încep aventura de a readuce astfel de clădiri la frumuseţea de altădată, se poate observa clar un curent din ce în ce mai amplu de redescoperire a reşedinţelor nobiliare extraurbane.

Prin proiectul Monumente Uitate am descoperit la nivelul întregii țări circa 70 de povești de succes ce au avut ca rezultat revitalizarea reședințelor nobiliare. Cercetările continuă și în 2016, iar numărul exemplelor de bună practică crește. Anul acesta, ne-am propus să continuăm poveștile cu proprietarii care au ales să revitalizeze astfel de proprietăți, pentru a afla ce i-a motivat, ce provocări au întâmpinat și care le sunt planurile de viitor. Azi, despre Conacul Otetelișanu din Benești, Vâlcea.

foto: 2014: Dragoș Andreescu, Mihai Popescu, Beșliu Alexandru Cristian

Conacul Otetelișanu din Benești, județul Vâlcea a fost construit la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea de boierii Otetelișeni, o familie de mari patrioți, filantropi și iubitori de cultură națională. Conacul a fost retrocedat descendenților familiei în mai multe etape, între 2000 și 2003. Toate cotele indivizie au fost cumparate ulterior de unul din moștenitori, Valentin Ionescu, care în anul 2013 a înființat Fundația Domeniul Otetelisanu în patrimoniul căreia se află domeniul. Acesta ne-a răspuns la interviu.

1. Povestiți-ne puțin despre istoria conacului și cum ați intrat în posesia acestuia.

Satul Beneşti este menţionat pentru prima dată în două documente datând din 16 aprilie 1613. Alte acte dezvăluie, însă, realităţi anterioare acestei date, precum și faptul că Otetelişenii stăpâneau moșii în acest sat încă înainte de 1600. Conacul a fost construit la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea. Structura sa este de culă, cu elemente brâncovenești.

Conacul de la Benești a fost construit de boierii Otetelișeni, o familie de mari patrioți, filantropi și iubitori de cultură națională. Printre aceștia, Ilie Otetelișanu (care, în 1720, a ctitorit biserica Sfântul Ilie din Craiova), îi îndatora pe moștenitorii săi „să îmbrace săracii, să scoată datornicii din temniţă, să hrănească bolnavii”. Iancu Otetelişanu, care a primit, în 1845, direcţia Teatrului Naţional, a încurajat realizarea unui repertoriu original în limba română, susţinând trupa întemeiată de Costache Caragiale.

În acest conac au locuit frații Iordache și Grigore Otetelișanu, mari iubitori de carte, care, în 1835, au înfiinţat împreună, cu cheltuiala lor, prima şcoala de învăţături începătoare în satul Beneşti. În același an, cei doi au ridicat, cu fonduri ale Epitropiei bisericii Sfântu Ilie, o şcoală primară de fete, un pensionat după modelul apusean, prima şcoală de acest gen înfiinţată în Craiova – în care se predau şi obiecte de educaţie practică.

La 10 ianuarie 1799, în această casă s-a născut Petrache Poenaru, pedagog, învățător, inginer și matematician român, membru al Academiei Române și inventator al tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827. Alături de Tudor Vladimirescu, pe care l-a însoțit în toată campania sa, Petrache Poenaru a creat, după model francez, actualul Drapel al României și inițiat și a tipărit primul ziar românesc, care se numea “Foaie de Propagandă”. Tudor Vladimirescu a vizitat conacul cu doar câteva săptămâni înainte de a fi arestat și ucis de Eterie, în mai 1821. Boierii Otetelișeni i-au fost întotdeauna apropiați conducătorului mișcării revoluționare, iar acesta avea să le fie alături în vremuri în care “pânza morții părea să li se fi lăsat tuturor pe ochi” – așa cum avea să povestească, într-o scrisoare, Iordache Otetelișanu.

conacul din Benești, via conacul.ro

Lângă conac se află o bisericuță, ctitorită de vornicul Barbu Otetelişanu, în anul 1746. A fost gândită ca biserică de curte, paraclis al curţii boiereşti, unde boierul urmărea slujba. Lăcașul, care avea și funcție de necropolă a stăpânului curţii şi a familiei sale, funcţionează şi astăzi ca biserică a satului.
Nu se știe cine a proiectat acest conac, dar din monografiile realizate de istorici, acesta a fost restaurat de arhitectul Iancu Atănăsescu. Familia Otetelişanu a locuit în conac până la naţionalizare, după care în perioada comunistă semeața casă a devenit muzeu.

Intrarea în posesie s-a facut în mai multe etape, între 2000 și 2003, practic am cumparat toate cotele indivize de la toti ceilalți comoștenitori, astfel încât am ajuns să dețin integral conacul și moșia. În 2013 am constituit Fundația Domeniul Otetelișanu, întreg domeniul fiind acum în patrimoniul Fundației.

foto: 2014: Dragoș Andreescu, Mihai Popescu, Beșliu Alexandru Cristian

2. Care a fost motivația achiziționării conacului și ce v-a determinat să investiți în salvarea lui? Care sunt punctele sale forte? Dar cele slabe?

Resorturi de ordin sentimental m-au impins înspre o atare aventură. Puncte forte: monument de arhitectura brâncoveneasca împletit cu culă, legatura indisolubilă cu istoria unei mari familii boierești din Oltenia care a dat nume mari elitei românești: Ilie, Iordache, Radu, Grigore, Ioan Otetelișanu, Petrache Poenaru etc.
Puncte slabe... amplasarea într-o zonă cvasi necunoscută, dar frumoasă.

3. Care era situația ansamblului în momentul în care ați intrat în posesia acestuia și cum a decurs procesul de conservare/reabilitare?

La vremea anului 2001, când a început conservarea/restaurarea, aveam doar ziduri și bucăți de tencuială. Cu autoritățile locale și de patrimoniu a fost simplu: m-au lăsat în pace! Abia intra în vigoare noua lege privind patrimoniul (iunie 2001, cred) și era un haos. Așa că mi-am vazut de treabă, urmărind planurile de restaurare de la 1965 elaborate de arh. Petru Atanasiu, extrase din Arhivele Statului de la Vâlcea. Fondurile au fost exclusiv din resurse personale, valoarea investitiei a depășit cred 500.000 euro, iar durata până la final a fost de cca. 10 ani. Nu mi-am pus problema de recuperare. Costurile de mentenanță se învârt în jurul a 10.000 euro/an, dar aici am în vedere tot ansamblul, adică Conacul cu anexe și restul domeniului: păduri, lacuri, livezi, vii, teren arabil).

foto: 2014: Dragoș Andreescu, Mihai Popescu, Beșliu Alexandru Cristian

4. Care este utilitatea actuală a ansamblului și ce planuri de viitor aveți pentru acesta?
Acum, conacul deserveste acțiunile și evenimentele organizate de Fundația Domeniul Otetelișanu, respectiv: rezidențe culturale pentru artiști, evenimente culturale, evenimente locale etc. Nu are destinație de hotel/pensiune.

În 2014 am avut: 4 rezidențe de pictură a câte 10 zile însumând peste 30 de artiști plastici români și străini, o rezidență de film (documentar și scurt metraj coordonată de prof. Moscu Copel), tabăra de jurnalism și fotoreportaj, rezidența de etnografie și multe evenimente culturale (de scurtă durată, 1-2 zile). În 2015 am avut 3 rezidențe de arte, una de film și foto, o tabăra de etnografie, un workshop de turism cultural și câteva expoziții.

5. Considerați că este important ca publicul larg să cunoască povestea conacului dumneavoastră? Ce demersuri ați făcut pentru informarea publicului?

Evident că este important, mai ales că dorim să introducem conacul în circuite de turism cultural ca un loc ce merită vizitat. Altminteri suntem deschiși oricărei inițiative de acest gen, iar dorința noastră de a revitaliza conacul și de a atrage public ne motivează în toate activitățile pe care le desfășurăm.
Suntem prezenti în mediul virtual pe www.conacul.ro, și pe FB - Conacul Otetelișanu.

foto: 2014: Dragoș Andreescu, Mihai Popescu, Beșliu Alexandru Cristian

***
Acest interviu a fost realizat ca parte a proiectului Monumente Uitate -  Castele și conace revitalizate, ce dorește să aducă în atenția publicului o serie povești de succes ce au avut ca rezultat revitalizarea reședințelor nobiliare. Contextul în care acestea s-au născut diferă de la caz la caz, dar au un numitor comun și anume conacele uitate ce revin la viață sub îngrijirea actualilor proprietari. Profilul celor care investesc în astfel de clădiri este în curs de a se defini. Putem vorbi de autorități locale sau investitori privați care au reușit să vadă potențialul economic al acestor clădiri, de urmași ai nobilimii care doresc să reinstaureze clădirile ca exponenți ai istoriilor de familie, de membri ai comunităților locale care cred în valoarea culturală a acestora sau de asociații de profil care vor să redefinescă conceptul de monument istoric în societatea românească.

Următorul episod va fi dedicat castelului Bánffy din Sâncrai. Povestea lui, curând.

Castelul Bánffy din Sâncrai
foto: Zoltan Lorincz

Citește despre Monumente Uitate - castele și conace revitalizate:

***
Monumente Uitate -  Castele și conace revitalizate este un proiect cultural realizat cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național. Parteneri: Universitatea Babeș-Bolyai, Grupul PONT, Asociația Castel Teleki, Muzeul Județean Mureș, Ordinul Arhitecților din România - Filiala Transilvania.

Niciun comentariu: