Monumente uitate la gradina de vara Capitol

Incepand cu 4 august, cateva din palatele din Transilvania, Maramures, Banat si Crisana pot fi vazute (in fotografii) si pe peretii gradinii de vara Capitol.

Gradina de vara Capitol este o cladire declarata monument istoric si care zace in paragina chiar in centrul Bucurestiului, in spatele Cercului Militar. Cei de la Save or Cancel au hotarat sa dea viata acestui loc, luandu-l in posesie pe timpul verii gradina, si o folosindu-l pentru a gazdui concerte, proiectii, expozitii, etc..

Gradina are (ca orice gradina de vara veritabila) si o terasa, pentru ca spatiul sa poate fi utilizat si atunci cand nu au loc evenimente, o alternativa exotica si nonconformista la aglomerarea de terase din centrul vechi.

Palatul din satul General Berthelot

Vara trecuta eram intr-o excurise prin judetul Hunedoara, pe urmele bisericilor din tara Hategului. Cu rucsacul in spate vizitaseram Densusul si se facuse dupa-amiaza tarziu cand am luat-o la picior spre urmatorul sat, in speranta ca prindem la stop vreo masina care sa ne duca in Hateg (orasul), ca sa inoptam acolo la vreo pensiune. Pentru orice eventualitate aveam la noi si un cort. Dupa vreun kilometru pe drumul pustiu marginit cu nuci a inceput o ploaie torentiala. O ploaie de vara, am decis noi, care nu va dura mai mult de cateva minute. Ne-am adapostit sub unul din nuci. O ora mai tarziu, sub acelasi nuc, noi, rucsacii nostri si cortul in ambalajul lui eram uzi leoarca. Am luat-o prin ploaie si cand soarele scapara in spatele dealurilor din zona in culori de desktop de windows, am ajuns si noi in satul General Berthelot. Ne-am indreptat spre carciuma din centrul satului sa cautam cazare la vreun localnic si am aflat ca e ziua noastra norocoasa: in satul General Berthelot se afla un centru de studiu al oualelor de dinozaurilor pitici din Tara Hatgului unde studentii la Facultatea de Geologie isi fac vara pdractica. Si pentru ca le-a fost mila de aspectul nostru plouat. ne-au oferit si noua pat pentru o noapte in acest centru. A doua zi de dimineata, cu rucsacii ceva mai uscati ne-am asternut iar la drum, cand la cateva sute de metri de locul unde inoptasem am gasit un palat turcoaz. L-am pozat, ramanand sa-l cautam in Lista Monumentelor Istorice cand ne intorceam in Bucuresti.



Palatul din localitatea General Berthelot, fosta proprietate a generalului francez Henri Mathias Berthelot (figura importanta din Primul Razboi Mondial, cetatean de onoare al Romaniei si membru onorific al Academiei Romane) nu figureaza in lista monumentelor istorice. Iar palatul, aflat acum in posesia Academiei Romane, arata dupa cum se vede.



Palatul a apartinut initial familiei Nopcsa, familie nobiliara de origine romana din Tara Hategului, mentionata de la 1367, al carui nume initial “Nopcea” (noaptea) s-a maghiarizat in timp devenind “Nopcsa”. Pe langa Farcadinul de Jos (actualul General Berthelot), familia Nopcsa a mai avut proprietati cu resedinte si in localitatea Nalat-Vad si Sanpetru din judetul Hunedoara.



De familia Nopcsa se leaga legenda banditului “Fata Neagra”, conform careia baronul Laszlo Nopcsa, om darz si aventuros, obisnuia, din plictiseala, sa-si puna pe fata o masca neagra si astfel deghizat sa jefuiasca si sa sperie drumetii aflati in trecere pe mosia sa. Aceasta distractie baronul o extinsese si asupra aristocratilor, pradand chiar oaspetii care se intorceau noaptea acasa de la balurile date de baron.



In 1860, inspirat de vizita in Tara Hategului si de zvonurile auzite pe mosia baronului Nopcsa, scriitorul romantic maghiar Jokai Morr scrie romanul “Saracii bogati”, care il are in centru pe baronul Hatzegy, personaj duplicitar, aristocrat respectabil ziua si bandit odios pe timpul noptii sub numele de “Fata Neagra”. Romanul cunoaste o larga popularitate iar familia Nopcsa intenteaza proces scriitorului pentru calomnie de doua ori, pierzand de fiecare data.

Baronul se retrage din viata publica si i se pierde urma. Moare in 1877 la Deva, dar numele lui este mentionat in acte la botezul nepotului lui Franz Nopcsa.

Tanarul Franz Nopcsa era student la liceul Theresianum din Viena, cand sora lui Elek Nopcsa descopera in 1895 pe mosia familiei din Sanpetru oasele a ceea ce ulterior va deveni….., dinozaurul pitic de Tara Hategului. Franz Nopcsa isi dedica urmatorii ani din viata paleonotolgiei, devenind un nume in domeniu.
In 1903, mostenind o suma insemnata de la unul din unchii sai, Franz Nopcsa pleaca in Albania ca etnograf, unde se va implica activ in luptele dintre clanuri, ajungand in 1911 sa isi depuna candidatura la presedentia Albaniei.

In timpul Primului Razboi Mondial, Franz Nopcsa se afla in tara, lucrand ca spion pentru Imperiul Austro-ungar si supraveghiind miscarile romanilor si sarbilor din Banat. Aceasta activitate este si cauza pentru care statul roman il declara criminal de razboi si ii confisca averea in 1918, dupa incetarea razboiului si dupa ce Transilvania si Banatul montan intra in componenta Romaniei Mari.

Nevoit sa se refugieze in Ungaria, Granz Nopcsa, traieste la Budapesta impreuna cu …., partenerul sau de viata pe care il intalnise in Albania si de care ramane legat pana la sfarsiotul vietii. Indeplineste intre …. si …. functia de Diorector al Institutuului de Paleontologie din Budapesta?. In 1933, dupa ce il ucide cu un glont pe ….., se sinucide cu un glont intr-un apartament din Budapesta.

Statul roman ofera proprietatea si palatul Nopcsa generalului Berthelot si in 1923 modifica numele satului dupa numele generalului. In 1931, la moartea sa, generalul lasa palatul si pamanturile in proprietatea academiei romane. In timp regimului comunist palatul, expropriat, functioneaza ca CAP, iar dupa 1989 se inroarce in proprietatea aqcademiei romane.

Astazi palatul este nefolosit.

Dupa Street Delivery'09

Am vrut sa profitam de evenimentul de week-endu-ul acesta de pe Arthur Verona ca sa scoatem in lume 15 din cele din cele 436 (pe numarate) resedinte nobiliare despre care stim in acest moment ca exista. Am ales cele 15 “purtatoare de cuvant”, constructii pitoresti, spectaculoase, cu vino-ncoa, capabile sa atraga privirele trectaorilor si le-am expus pe strada, pe panouri: imagini si povesti. Scopul: pur si simplu sa aratam ca aceste constructii exista. Si sunt frumoase (si da, se cam darama). A fost un prim pas – doar un aperitiv, o “degustare” de castele.

Spre surprinderea noastra, oamenii care au vazut expozitia s-au aratat foarte interesati de subiect. S-au oprit, unii au stat indelung sa citeasca explicatiile de pe panouri, s-au indignat, s-au scandalizat. Au inteles sau nu despre ce era vorba. Cele mai multe intrebari pe care le-am primit (sau pe care le-am auzit) au fost de ordin practic: “ce e de facut?” O intrebare pe care am gasit-o imbucuratoare, pentru ca arata ca oamenii ar vrea sa se faca ceva, sa se salveze aceste monumente.

Ce e de facut, asta ne intrebam si noi. Incercand sa evitam lamentatia, sa nu aruncam (inutil) cu pietre in institutiile de la care ne-am astepta sa fie responsabile de aceste monumente, am decis sa punem problema altfel: ce e de facut – deci ce ar trebui, ce putem sa facem noi. La un brainstorming la o cafea am ajuns la concluzia ca solutii se pot nascoci.

Multe intrebari se referau la locatia acestor palate si daca ele pot fi vizitate. S-ar putea crea trasee (tinand cont si de statutul juridic al resedintelor in cauza) prin judete. Imaginati-va: sa faci in vacanta un tur romantic pe la resedinte nobiliare uitate.

Alte resedinte nobiliare ar putea fi refunctionalizate: unele au fost deja transformate in hoteluri.

Altele ar putea gazdui tabere, scoli de vara, ateliere pe diverse teme ca pictura, fotografia, arhitectura, restaurare sau mestesugarie (initiative de felul acesta exista la palatul Banffy din Bontida, jud. Cluj).

Alte palate ar putea deveni locuri de “pelerinaj”, in sensul in care imprejurimile ar putea gazdui festivaluri.

Poate cea mai simpla “interventie” ar fi acoperirea palatelor fara acoperis (apa infiltrata in ziduri este cel mai mare dusman al constructiei).

Prin urmare, daca tot avem idei, si daca oamenii tot intreaba “specialistii de ce nu se ocupa?” iar noi suntem pe cale de a deveni specialistii in cauza, ne-am hotarat sa ducem proiectul la un alt nivel. Vom incerca sa facem ceva. Vom duce la capat inventarierea resedintelor nobiliare din Transilvania, Banat, etc. dar in paralel o sa incercam sa venim cu o serie de solutii posibile (particularizate pe resedinte si pe situatia fiecareia) pentru palatele din judetul Timis, cu care suntem cel mai familiari.

Pana atunci, continuam prezentarea vizuala si biografica a palatelor.

Castelul de Mercy - Carani (1)

In 1716 Banatul este eliberat, dupa ce timp de 200 de ani fusese provincie a Imperiului Otoman. A fi provincie a Imperiului Otoman insemna ca populatia de origine crestina fuge in mare parte in regatele vecine (Tara Romaneasca, Transilvania), in locul ei se muta o populatie musulmana, apar noi orase cu mahalalele (cartierele) lor, se ridica moschei (uneori se refunctionalizeaza biserici), se construiesc cetati turcesti, etc.

Cand trupele austriece, conduse de printul Eugeniu de Savoya, "elibereaza" Banatul, cucerind de fapt aceste terenuri de la turci si anexandu-le Imperiului Habsburgic, toate pamanturile intra in posesiunea Coroanei, pentru ca nu mai exista nici o aristocratie latifundiara: proprietarii de pamant crestini de dinainte de stapanirea otomana isi pierdusera pamanturile de prea multa vreme pentru a mai conta, iar proprietarii musulmani fug o data cu schimbarea stapanirii. Terenurile vor ramane in posesiunea Coroanei pana in 1781 cand, pentru a-si finanta razboaiele impotriva Imperiului Otoman Imparatul Iosif II scoate la vanzare pamanturile pe care le detinea in Banat. Acesta etse momentul de aparitie a unei noi aristocratii in Banat.

Pana atunci insa, este randul populatiei otomane sa paraseasca zona, mahalalele sunt daramate, moscheile la fel, unele orase se intorc la statutul de sate, cetatile turcesti sunt inlocuite cu fortificatii mai trainice si mai performante, de tip austriac, este sistematizat Timisul si este asanata Campia Timisului, se fac eforturi pentru a popula tinutul aducand colonisti din alte colturi ale Imperiului (svabii de astazi), se intocmesc rapoarte - adevarate studii etnografice - despre populatia existanta (romani, bulgari, sarbi, tigani, evrei).

In 1718, dupa Pacea de la Passarowitz, cand Imperiul Otoman aceepta sa cedeze teritoriile cucerite Imperiului Habsburgic, este numit guvernator al Banatului contele Claudius Florimund de Mercy, nascut in Lorena (acum in Franta) si care s-a remarcat prin faptele sale de vitejie, reusind sa-si faca drum pana la functa de general de cavalerie. Mercy indeplineste functia de guvernator al Banatului Timisoarei 11 ani. In 1734, dupa ce este numit maresal, participa la o expeditie in sudul Italiei si moare in Batalia din Parma. Nu are urmasi, dar isi trece numele contelui Argenteau, din care va lua nastere familia Mercy-Argenteau. Urmasul celebru al acestei ramuri, Florimund Mercy d'Argenteau, a fost diplomatul care a pus la cale casatoria dintre Maria Antionetta si Ludovic XVI, ajungand ulterior unul din cei mai puternici oameni din Franta.

Contele Mercy isi construieste, pe langa palatul din Timisoara, si o resedinta in satul Carani, jud Timis. Resedinta este construita intre anii 1733-1734, ceea ce inseamna ca este una din cele mai vechi constructii din Banat. Mesterii au fost de origine italiana, si au facut parte din colonistii care s-au asezat in Banat, mai precis in preajma castelului, in Carani.

Palatul este asezat in panta. In partea dinspre vale exista un parter destinat probabil unor functiuni ignobile si un etaj, care pe partea cealalta a cladirii devine parter, gasindu-se la acelasi nivel de calcare cu gradina. Gradina era amenajata, cel putin initial, in stil baroc. Pe fatada exista doua usi simetric dispuse fata de axul cladirii. Cele doua intrari nu sunt modificari ulterioare, intrucat in fata ambelor intrari se gasesc scari de piatra, prinse cu piese metalice utilizate in secolul XVIII. De asemenea, pe treapta de sus a uneia dintre scari se gasea o inscriptie, din care acum nu au mai ramas decat trei cifre, 1, 7 si 2. Nu e greu de inchipuit doua alei care porneau din dreptul celor doua intrari, inconjurand o fantana arteziana si pierzandu-se in gradina desfasurata in trepte.

Pe fatada opusa, o cursiva de lemn, cu stalpi tot din lemn, poate fi o loggie.

Aici se pot citi mai multe etape de constructie: volumul initial, un paralalipiped dreptunghic, caruia i s-a adaugat intr-o etapa ulterioara un al doilea volum, sustinut de arce, si sub care trageau trasurile pentru ca domnii si doamnele sa coboare din trasura si sa urce apoi, pe una din cele doua scari inguste si contorsionate, spre etaj. O a treia etapa se poate citi in felul cum arcele au fost astupate, si transformate din arce normale in arce gotice, cu arc frant, ceea ce nu poate fi decat o intervetie a romanticului secol XIX care cauta sa dea oricarei constructii o aparenta medievala. Si apoi, inevitabila, amprenta comunismului...

Peste drum de palat erau grajdurile.

Candva, aceasta era o curte animata. Oaspeti veneau, slujitori se grabeau sa duca caii la grajd, poate se organizau petreceri de vanatoare, existau oameni care aveau grija de caini, femeile gateau la bucatarie si peste tot erau trupe de soldati. Acum supravietuiesc doar cateva semne din acest trecut: exista inca gratii si usi de fier nituit lucrate de mesteri austrieci, exista inca niste fierarii impresionante, niste tiranti metalici tinand peretii pivnitei, niste fragmente colorate de vitralii din perioada romantic si in varful cladirii, o roza a vanturilor cu initiale echivalente cuvintelor maghiare pentru punctele cardinale, de pe vremea cand Banatul a intrat in administratia Ungariei. Si apoi mostenirea secolului XX: tencuiala de CAP, usile, ferestrele, acoperisul, dezordinea...

Castel de Mercy - Carani

Castel Lonyai - Mediesul Aurit(3)

persp. int asupra turnului octogonal de la etajul I



















perspectiva asupra traveei cetrale si turnului hexagonal



























portal principal, fatada de S

Castel Lonyai - Mediesul Aurit(2)

curtea castelului - perspectiva spre NE




















corpul principal(S) - vedere din curtea interioara(N)




























incinta castelului - vedere din NE si NV




























aripa de vest a castelului din curtea interioara




















detaliu.aripa de vest- ramasitele portalului de vest




















detaliu.scara secreta in spirala - partea vestica a corpului de S




















sala mare a castelului - et. I - detaliu sistem de boltire si profilatura ancadramentului




























sistemul de acoperire al spatiului de la baza turnului - bolta in cruce




















detaliu fereastra parter-este vizibil sistemul de boltire al pivnitelor(bolta cilindrica)




























perspectiva, de la et. I, din bastionul de V, asupra corpului de S al cladirii

Castel Lonyai - Mediesul Aurit(1)

ruinele castelului renascentist de la Mediesu Aurit - vedere de ansamblu a fatadei principale(S)


















ruinele turnului octogonal, vedere dispre N



















ruinele aripii de E a castelului - vedere din curtea interioara, dinspre V



















portalul principal al castelului, dinspre S, cu paramentul din piatra si caramida tencuite



























perspectiva inspre N de la et. I al castelului



















perspectiva exterioara asupra aripii de V



















perspective dinspre SV si NV - fatada principala V



























perspectiva asupra aripii de N-V a castelului

Castelul de la Mediesul Aurit

Mediesul Aurit este un sat din judetul Satu Mare care are in centru un castel renascentist, care, candva, era inima intregii regiuni. Satul insusi s-a dezvoltat in jurul castelului, iar denumirea lui se leaga de castel: Mediesul Aurit provine din cuvantul maghiar “megye” (judet, comitat), iar adjectivul “aurit” trimitea la bogatia castelului presupus a fi decorat in interior numai cu foita de aur. Din acest castel familia Lonyai, proprietarii domeniului pe care se afla printre altele si satul, isi conduceau treburile.

Viata castelului, invaluita in parte in ceata, lasa sa se citeasca totusi lamurit cateva momente. De exemplu, anul 1630 cand castelului este construit in forma pe care o are azi si care marcheaza inceputul perioadei lui de glorie. O inscriptie deasupra intrarii in castel aminteste:

ANNO D[OMI]NI MDCXXX MAG[NIFI]C[US] SIGIS[MUNDUS] DE LONIA COMES CO[MI]T[A]T[US] CRASNEN[SIS] A FVNDAMENTIS EXTRVXIT

IN ANUL DOMNULUI 1630 MARELE SIGISMUND DE LONIA COMITELE COMITATULUI CRASNEI A RIDICAT DIN TEMELII

Castelul exista insa de cateva secole. Sapaturi arheologice atesta existenta unor fortificatii in acest loc inca din secolele XI-X, iar cronicile mentioneaza in secolul XIII existenta unei “vile Megyes”. La inceputul secolului XVII domeniul, impreuna cu castelul, apartinea familiei Bathory (una din cele mai importante din Transilvania) care il cucerise in 1493 de la “neamul Pok” si care il stapaneste vreme de un secol, pana cand prin succesiune ajunge in posesia lui Sigismund Lonyai.

Sigismund Lonyai modifica castelul conform cerintelor epocii: castelul trebuia sa indeplineasca atat rol de aparare, fiind echipat corespunzator pentru a face fata luptei cu arme de foc, inclusiv tunuri, si sa raspunda in acelasi timp necesitatilor de locuire luxoasa pe care le impunea statutul de familie nobiliara.

Un exercitiu de imaginatie.

Strabatem satul.
Ajungem la castelul inconjurat de un sant de aparare adanc de 3 metri, placat cu piatra si umplut cu apa, peste care se trece pe poduri de lemn basculante, pazite de soldati in slujba lui Sigismund Lonyai.
Intrarea in castel se face pe sub turnul de intrare octagonal, inalte de 3 etaje, pe sub frontonul cu inscriptia mentionata. De la partea superioara a turnului soldatii de straja supravegheaza imprejurimile. Creneluri si drum de straja exista de altfel pe toate laturile castelului. La colturile castelului se vad turnuri in forma de pana (pentru a face sa ricoseze ghiulele de tun).

Intram. Forfota. Planul castelului este ogranizat in jurul curtii interioare patrate care are in centru o fantana. Fantana serveste adaparii cailor si pregatirii bucatelor. Cum intri, in fata, se afla aripa de nord, in care locuiesc soldatii, trupele lui Sigismund. Pe latura sudica sunt apartamentele familiei. Corpurile de pe est si vest adapostesc grajdurile, bucataria, alte anexe. Castelul are 2 etaje, plus parterul. Pe est si vest parterul este liber, porticuri cu coloane. Cursive de lemn si scari tot din lemn asigura pe exterior circulatia intre etaje. In interior, in corpul de locuit al familiei, exista si o scara de piatra, scara secreta ascunsa intr-unul din turnuri. Scara cobora pana in pivnita, unde tuneluri secrete fac posibila parasirea castelului in caz de asediu.

Camerele de locuit sunt spatioase, insirandu-se una dupa alta, bogat decorate, asa cum atesta marturii din secolul XVII. Doua incaperi sunt in special mentionate, asa numita Camera a paradisului (preferata Annei Lonyai, fiica lui Sigismund Lonyai) numita astfel datorita frescelor ce o impodobeau si cealalta, prezentand scene cu nimfe, denumita Parnasus.

Cand Sigismund Lonyai moare, castelul revine fiicei acestuia, Anna. Castelul rezista invaziei otomane din 1661, dar satul este distrus. In 1670, Anna Lonyai, impreuna cu alti nobili locali pun la cale o ambuscada impotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare care pradau constant satele aflate pe domeniile lor. Expeditia este un success, dar cei ce au pus-o la cale – inclusiv Anna – sunt pedepsiti de guvernatorul Transilvaniei de atunci, Mihaly Apafy, prin condamnare la moarte si confiscare de bunuri.

In 1707 castelul este incendiat in timpul revolutiei lui Gheorghe Rakoczy II.

Ruinele sunt cumparate in 1732 de familia Wesselenyi, iar apoi de familia Teleki, in posesia careia se va afla pe tot parcursul secolului XIX.

Se mai stie ca in 1940 castelul este restaurat – nu stim insa daca el inca apartinea vreunui descendent al familiei Teleki, sau daca, avand in vedere trecerea Transilvaniei din componenta Imperiului Austro-Ungar in componenta Romaniei, nu cumva castelul fusese vandut altcuiva.

In 1945 castelul este aruncat in aer de catre truepele germane in retragere, care folosisera aripile de nord si de est ale castelului ca depozit de munitie, spun unele surse. Alte surse insa pun pe seama trupelor sovietice distrugerea castelului.

De atunci, castelul a ramas in paragina. In anii 70, lucrarile de consolidare a castelului au constat in punerea unor zabrele de lemn la ferestre, turnarea unor centuri de beton si zidirea tunelurilor. Asa arata castelul in prezent.

In cautarea unei voci – cine suntem?

Suntem niste studenti la arhitectura – nu singurii, dar nici unii dintr-un grup prea numeros – interesati de patrimoniu. (Previzibil, cel arhitectural). Patrimoniul e un domeniu foarte vast. S-a nimerit sa cunostem mai indeaproape, din intregul acestui patrimoniu, partea pe care o reprezinta resedintele nobiliare de dincolo de Carpati. Un patrimoniu uitat. Asta inseamna ca pe marginea drumurilor nationale, in sate prin care trecem in drum spre alte locuri, sau in sate unde nu ajung decat cei ce le cauta, sau in pustiuri, sau cine mai stie unde, pot fi gasite mai mult sau mai putin in paragina, foste palate de care acum nu mai stie nimeni. Sansele nu sunt chiar mici, exista peste 500 de astfel de locatii. Gasirea lor reprezinta de cele mai multe ori o surpriza, ele nu sunt semnalate. Vizitarea lor e o aventura, putine au parte de ingrijire. Inventarierea acestor resedinte nobiliare este de fapt o redescoperire, un fel de arheologie la suprafata. Un ochi de detectiv poate recompune din detaliile ce supravietuiesc, fastul epocilor apuse, povestile din trecut: inscriptii in latina, frontoane, zabrele, bolte, vitralii, resturi de pictura, coridoare secrete.

Ne vine in minte o intrebare: daca nu am fi studenti la arhitectura, ne-ar interesa aceste palate?

Raspunsul ar putea fi da, daca ne pasioneaza pitorescul. Sau istoria. Sau arta. Sau umblatul prin tara. Sau daca ne-ar placea povestile. Sau daca am fi visat vreodata sa ne facem exploratori. Sau daca am vrea sa stim ce ascunde zarea si intinsul tarii. Sau daca am fi doar niste curiosi.

Va invitam deci, sa fiti martori la existenta acestor farame de trecut, inca prezente. Sunt peste 500 de palate – uitate. Si memoria e o forma de salvare…