10 iul. 2018

Școala de Vară la Castel 2018


10 zile | un castel | workshopuri interdisciplinare | idei creative | o experiență de neuitat

Asociaţia ARCHÉ te invită să contribui și tu la restaurarea domeniului Teleki din Gornești! În perioada 20-29 iulie 2018, organizămȘcoala de Vară la Castel, la Gornești, județul Mureș, împreună cu Asociația Castel Teleki.

Dacă

  • eşti pasionat de clădiri și situri istorice 
  • îţi doreşti să ajuţi la salvarea patrimoniului cultural din România 
  • crezi că lucrurile se schimbă în bine odată cu implicarea fiecăruia dintre noi 
  • vrei să îţi petreci vara aceasta 10 zile la un castel din Transilvania 
atunci vino alături de echipa Asociației ARCHÉ la „Şcoala de Vară la Castel”, între 20 şi 29 iulie 2018!

Pentru 10 zile, Castelul Teleki din Gorneşti, judeţul Mureş devine, pentru al treilea an consecutiv, gazda unui workshop pluridisciplinar, ce are ca scop crearea unei documentații solide, care să stea la baza unui proiect de restaurare și a unui plan integrat de management al Castelului Teleki.

Ediţia din 2016 a avut ca rezultat conturarea unui studiu istoric și de arhitectură, precum și a trei strategii de revitalizare a monumentului istoric, iar în anul 2017 am reușit să avansăm analiza semnificației culturale a domeniului Teleki, să realizăm releveul șarpantei istorice și să îl pornim pe cel al vegetației, precum și să demarăm studiul sitului arheologic.

Ce înseamnă „Şcoala de Vară la Castel” 2018?

Anul acesta, alături de tine, ne propunem să descoperim mai multe despre cetatea medievală ce a precedat actualul castel baroc, să finalizăm releveul architectural și pe cel de vegetație și să continuăm analiza stării de conservare a domeniului.

Vă propunem un exercițiu realist, ancorat în contextual naţional și internaţional al protejării, conservării și reabilitării patrimoniului cultural construit.
Scopul nostru este ca fiecare participant să înțeleagă procesul complex și multidisciplinar al reabilitării clădirilor monument istoric, sub îndrumarea unor experţi din fiecare domeniu de interes. De asemenea, veți avea ocazia de a afla mai multe despre zona de finanțe și business conexă protejării patrimoniului cultural.

La finalul workshopului veți primi o diplomă de participare, o adeverință de voluntariat (sau de practică, după caz) și la cerere, o scrisoare de recomandare.

Cine poate participa?

1. Pentru realizarea materialului documentar referitor atât la clădirea castelului, cât și la parcul dendrologic, căutăm:
  • studenți în ani terminali 
  • masteranzi și doctoranzi 
  • tineri specialiști 
cu pregătire în
  • arheologie și istoria artei
  • arhitectură și inginerie structurală 
  • peisagism 
2. Pentru documentarea workshop-ului căutăm
  • persoană pasionată de film și fotografie, care să realizeze un scurt film de prezentare. 

Fără taxă de participare!

Nu trebuie să-ţi faci griji pentru cheltuielile de cazare şi masă. Ele vor fi acoperite de noi pentru toate cele 10 zile de workshop. Tu trebuie doar să-ţi acoperi cheltuielile de transport până la Gornești. Noi te vom îndruma ca să alegi cea mai bună variantă în funcţie de zona din care vii.

Dacă iubești patrimoniul cultural și vrei, în mijloc de vară, să te distrezi, să înveţi multe lucruri despre patrimoniul construit şi să contribui la protejarea și punerea în valoare a Castelului Teleki din Gornești, te așteptăm la „Şcoala de Vară la Castel”. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de AICI până la data de 15 iulie 2018, iar până pe 16 iulie vom reveni cu un răspuns.

Prin proiectul nostru, contribuim la derularea Anului European al Patrimoniului Cultural în România, acțiune a Comisiei Europene ce se desfășoară în toate statele membre ale Uniunii.
Proiectul a fost selectat de către coordonatorul național, Institutul Național al Patrimoniului, ca fiind relevant pentru:

  • promovarea unor soluții care să facă patrimoniul cultural accesibil tuturor 
  • promovarea cercetării și inovării privind patrimoniul cultural, facilitarea însușirii și a exploatării rezultatelor cercetării de către toate părțile interesate, în special de către autoritățile publice și sectorul privat și facilitarea diseminării rezultatelor cercetării către un public mai larg. 
„Școala de Vară” de la Gornești este un proiect derulat de Asociaţia ARCHÉ și Asociația Castel Teleki, în parteneriat cu: Muzeul Județean Mureș; Ordinul Arhitecțiilor din România, Filiala Transilvania; Asociația Peisagiștilor din România, Filiala București; Grupul PONT și S.C. IROD-M S.R.L.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Departamentul pentru Relații Interetnice.

Niciun comentariu: