28 aug. 2013

Castle Break #2 - Miclăuşeni - Ruginoasa

*update

Acum mai bine de un secol, orice familie aristocratică respectabilă din Moldova avea neapărat, pe lângă o reședință somptuoasă, şi un parc romantic amplu, conceput de un arhitect străin cu finesse. Parcurile erau un simbol al rafinamentului şi culturii comanditarilor, un subiect de conversații admirative şi, uneori, de invidie. Pe aleile lor şerpuitoare, printre miile de culori, arome şi sunete, se înfiripau iubiri, se mărturiseau secrete şi se scria istorie. Iar toamna, totul intra într-o fascinantă schimbare...
Şi acum că introducerea a fost făcută, a venit momentul să vă dezvăluim surpriza pe care o plănuiam pentru Castle Break #2. Pe 14 septembrie, vom poposi pentru prânz la Dofteana. Mai precis, facem un picnic în parcul palatului Ghyka, unde vă vom povesti câte ceva despre istoria domeniului şi ne vom plimba prin superbul parc romantic. Şi, desigur, vom face împreună o masă maaaare, unde fiecare este binevenit să îşi demonstreze calităţile culinare. Noi promitem un savuros tort de mere cu smochine. 

Castle Break II - 14-15 septembrie 2013


Pe 14 şi 15 septembrie facem o incursiune în inima Moldovei, în jurul fostei capitale, Iaşi, la două dintre cele mai frumoase reşedinţe ale aristocraţiei moldoveneşti: Castelul Sturdza din Miclăuşeni şi Palatul Cuza din Ruginoasa.



Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Ruginoasa

Vom pleca din București, cu posibilitate de preluare din orașele de pe ruta București - Bacău. 

Numărul de locuri este limitat. În funcţie de dimensiunea grupului, preţul excursiei variază între 250 şi 300 lei şi urmează a fi stabilit după încheierea înscrierilor. Acesta include: transport, cazare, mic dejun (15 septembrie), taxa de acces şi tur ghidat al Castelului Sturdza din Miclăuşeni, taxa de acces şi tur ghidat al Palatului Cuza din Ruginoasa, tur ghidat în Iaşi. 

Pentru a vă înscrie, trebuie să completaţi următorul formular (până duminică, 8 septembrie) şi să achitaţi un avans de 100 lei (până duminică, 8 septembrie). După completarea formularului, veţi primi pe email informaţiile necesare pentru plata avansului. 

Pentru mai multe informații, o puteți contacta pe Carmen Vasile, la adresa carmen.vasile@arche.ro, sau ne puteţi da un mesaj privat pe pagina facebook Monumente Uitate

Program actualizat:

Sâmbătă, 14 septembrie 2013
06.30 Plecare din Bucureşti
08.00 Popas (15 minute)
12:00 Picnic la palatul Ghyka din Dofteana
13:00 Plecare spre Miclăuşeni
15:30 Sosire Miclăuşeni – tur ghidat al Castelului Sturdza şi al Mănăstirii Miclăuşeni, program liber
18:00 Plecare spre Iasi
19:00 Sosire la Iasi, cazare la hotel 3*

Duminica, 15 septembrie 2013
8:00 Mic dejun
9.00 Tur de oraş prin Iaşi
12.00 Plecare spre Ruginoasa;
13.00 Sosire Ruginoasa - vizitarea palatului Cuza şi a împrejurimilor, masa de prânz
16.30 Plecare spre Bucureşti
22:30 Sosire estimată în Bucureşti

Şi, ca să vă faceţi o idee, aici găsiţi imagini de la Castle Break #1.

Parteneri Castle Break #2: Viajoa, Hai la Bord, Hoinari Români.


View Larger Map

Niciun comentariu: