Ce presupune?

În fiecare an, conform art. 84, alin. 2 din Codul Fiscal, orice contribuabil are dreptul de a alege destinația celor 2% din impozitul pe venit, putând redirecționa aceasta suma către o organizație non-profit. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau o donație, ci face parte din impozitul pe venit deja achitat către stat. Practic, completând declarațiile, spuneți statului unde vreți să ajungă acești bani. 

Cum redirecționez?


Pentru venituri din salarii, veti completa formularul 230 [click pt. formular]. În cazul altor venituri, veți completa formularul 200 [click pt. formular]. Formularele au fost completate cu datele de identificare ale Asociației ARCHÉ;

Formularele se completează în doua exemplare, dintre care una se depune la Administrația Fiscală, iar cealaltă se păstrează. Formularele se depun la Administrația Fiscală de care aparțineți. Pot fi depuse personal sau pot fi trimise prin poştă (ca scrisoare recomandată). Pentru a afla adresa unității de care aparțineți, click aici.

Ce ne propunem în 2014:
  • continuăm campaniile de documentare pe teren în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea
  • completăm platforma monumenteuitate.org cu alte câteva zeci de castele şi conace 
  • completăm arhiva cu informații despre acestea (istoric, descriere arhitecturală, accesibilitate, posibilități de vizitare, date de contact, taxe de vizitare şi fotografiere, etc.)
  • îmbogățim biblioteca asociației cu publicații de specialitate ce ne sunt utile în cercetările noastre
  • completăm platforma monumenteuitate.org cu imagini şi relevee din diverse arhive publice sau private
  • continuăm să oferim cunoștințele și ajutorul nostru tuturor celor interesați de castelele şi conacele din România

Dacă doriți să aflaţi mai multe informaţii despre asociația si proiectele noastre, ne puteţi contacta la monumenteuitate@arche.ro sau pe pagina de facebook Monumente Uitate.

Data limită pentru depunerea declaraţiilor este 25 mai 2014.




0 Comentarii